Toate lucrurile I-au fost încredinţate lui Cristos de către Tatăl Său. Această afirmaţie ar fi foarte absurdă, dacă ar fi făcută de oricine altcineva, dar rostită de Domnul Isus, ea este o simplă enunţare a adevărul ui. La ora aceea, când începuse să se înteţească opoziţia, nu se părea să El este stăpân pe situaţie. Dar aparenţele erau înşelătoare. El era stăpân pe situaţie. Programul vieţii Sale se desfăşura fără să poată fi zădărnicit, în direcţia gloriosului triumf de la sfârşit. „Nimeni nu-L cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul." Persoana lui Cristos e învăluită într-un mister de nepătruns. Îngemănarea naturii dumnezeieşti cu cea omenească într-o singură Persoană ridică probleme copleşitor de mari pentru mintea omului. De pildă, să luăm doar problema morţii: Dumnezeu nu poate muri. Dar Isus este Dumnezeu şi Isus a murit. Totuşi natura sa divină şi cea umană sunt inseparabile. Astfel, deşi îl putem cunoaşte şi iubi şi ne putem pune încrederea în El, există un sens în care numai Tatăl îl poate înţelege deplin pe Fiul.

Dar tainele de nepătruns ale Numelui Tău Depăşesc puterea creaturii de a le înţelege; Doar Fiul - slăvit adevăr - Pe Tatăl îl poate cunoaşte cu adevărat. Vrednic eşti, o, Miel al lui Dumnezeu, Ca orice genunchi să Ţi se plece! - Josiah Conder

„Tot aşa, nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere." Şi Tatăl este de nepătruns. În ultimă instanţă, numai Dumnezeu este suficient de mare pentru a-L înţelege pe Dumnezeu. Omul nu poate să-L cunoască prin propriile sale forţe sau prin intelectul Său. Dar Domnul Isus poate să-L descopere pe Tatăl şi-L descoperă cui binevoieşte. Oricine ajunge să-L cunoască pe Fiul ajunge să-L cunoască şi pe Tatăl (Ioan 14.7).

Totuşi, după ce am spus toate acestea, trebuie să mărturisim că în încercarea de a explica versetul 27, ne-am lovit de adevăruri care ne depăşesc. Noi vedem lucrurile palid, ca într-o oglindă. Nici măcar în eternitate, minţile noastre mărginite nu vor fi în stare să aprecieze îndeajuns măreţia lui Dumnezeu sau să înţeleagă taina întrupării. Când citim că Tatăl este descoperit numai celor cărora Fiul binevoieşte să i-L descopere, am putea fi ispitiţi să credem că ar fi vorba de un proces arbitrar de selecţie, aplicat unui număr restrâns de oameni. Dar versetul următor ne păzeşte de o atare interpretare eronată. Domnul Isus lansează o invitaţie universală către toţi cei trudiţi şi apăsaţi să vină la El pentru a primi odihnă. Cu alte cuvinte, cei cărora binevoieşte El să li-L descopere pe Tatăl sunt cei care îşi pun încrederea în Domnul Isus, luându-L ca Domn şi Mântuitor al lor. Analizând această invitaţie de infinită tandreţe, să ne amintim că a fost făcută după flagranta respingere a lui Isus de către oraşele privilegiate din Galileea. Ura şi încăpăţânarea omului nu au putut stinge dragostea şi harul Său. După cum s-a exprimat A. J. McClain:

”Deşi naţiunea Israel se îndreaptă spre grozăvia judecăţii divine, Regele, în cadrul ultimului Său apel, deschide larg uşa mântuirii personale. Şi astfel, El dovedeşte că este un Dumnezeu al harului, chiar atunci când poporul este în pragul judecăţii.”