C. Reacţia Mântuitorului la respingere (11:25-30)
Cele trei oraşe din Galileea nu aveau nici ochi, nici inimă să-L iubească pe Cristosul lui Dumnezeu. El ştia însă că atitudinea lor era doar o anticipare a respingerii la scară mult mai mare. Cum a reacţionat El la lipsa lor de pocăinţă? Nu cu vrăjmăşie, cinism sau răzbunare. Mai degrabă, El Şi-a ridicat glasul către Dumnezeu cu mulţumire că nimic nu poate zădărnici planurile Sale suverane. „Te laud, Tată, Doamne, al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor."
Două greşeli de înţelegere trebuiesc evitate aici. Mai întâi, Isus nu-Şi exprima satisfacţia faţă de judecata ce avea să se abată în mod inevitabil asupra cetăţilor Galileene. În al doilea rând, El nu a lăsat să se înţeleagă că Dumnezeu ar fi privat în mod arbitrar pe cei înţelepţi şi pricepuţi de lumină. Cetăţile avuseseră toate ocaziile de a-L primi pe Domnul Isus. Dar ele refuzaseră în mod deliberat să I se supună. Când au refuzat ele lumina, şi Dumnezeu a luat lumina de la ele. Dar planurile lui Dumnezeu nu au suferit înfrângere, ci ele se vor împlini întocmai. Dacă intelectualii nu vor să creadă, atunci Dumnezeu se va descoperi inimilor oamenilor simpli şi smeriţi. El îi satură pe cei flămânzi cu bunătăţi şi-i trimite pe cei bogaţi cu mâinile goale (Luca 1:53). Cei care se consideră prea înţelepţi ca să mai aibă nevoie de Cristos ajung să sufere de o orbire juridică. Dar cei care recunosc că le lipseşte înţelepciunea primesc revelaţii de la Cel „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoştinţei" (Coloseni 2:3). Isus I-a mulţumit Tatălui pentru faptul că a rânduit ca, şi dacă unii nu-L vor accepta, alţii să-L primească totuşi. În faţa unei necredinţe de proporţii gigantice, El a găsit consolare în planul şi scopul suveran al lui Dumnezeu.