Cu cât e mai mare privilegiul acordat cuiva, cu atât creşte şi responsabilitatea care apasă pe umerii acelei persoane. Nici o altă cetate nu fusese mai privilegiată decât fuseseră Horazinul, Betsaida şi Capernaumul. Fiul lui Dumnezeu întrupat umblase pe străzile lor prăfuite, le învăţase fiii şi săvârşise câteva dintre cele mai măreţe fapte ale Sale în interiorul zidurilor lor. În faţa acestor dovezi copleşitoare, locuitorii lor au continuat să refuze cu încăpăţânare să se pocăiască. Prin urmare, nici nu e de mirare că Domnul a rostit cea mai solemnă condamnare la adresa lor.