Un cititor neavizat al Noului Testament s-ar putea întreba de ce acesta începe cu un subiect aparent atât de anost cum ar fi descrierea arborelui genealogic al unei familii. Ar putea conchide că înşiruirea aceasta de nume este de prea mică importanţă şi ca atare nu e demnă de toată atenţia sa, ceea ce-l va determina probabil să sară peste secţiunea respectivă, începând lectura de unde începe acţiunea.
Adevărul e însă că această genealogie este indispensabilă, ea aşezând temelia la tot ce urmează. Căci dacă nu se poate demonstra că Isus este urmaş legal al lui David, prin spiţa regală, atunci nu se poate demonstra nici faptul că El este Regele-Mesia al Israelului. Astfel, Matei îşi începe relatarea exact în punctul în care trebuie: cu dovada documentară a faptului că Isus a moştenit dreptul legal la tronul lui David, prin tatăl său vitreg, Iosif.
Genealogia aceasta urmăreşte descendenţa juridică a lui Isus, ca rege al Israelului; genealogia de la Luca urmăreşte descendenţa Sa în linie directă, ca fiu al lui David. Genealogia lui Matei urmăreşte succesiunea regală pornind de la David, prin fiul acestuia, Solomon, care a preluat, tronul de la David; genealogia lui Luca urmăreşte descendenţa de sânge de la David printr-un alt fiu al acestuia, Natan. Această genealogie se încheie cu Iosif, căruia Isus i-a fost fiu adoptiv, genealogia de la Luca 3 urmăreşte, probabil, strămoşii Mariei, căruia Isus i-a fost Fiu real.
Cu o mie de ani înainte, Dumnezeu încheiase cu David un legământ necondiţionat, în virtutea căruia Dumnezeu îi făgăduia lui David o împărăţie ce va dăinui veşnic şi o spiţă regală ce va domni în veac (Ps 89:4,36,37). Acel legământ se împlineşte acum în Cristos, El fiind moştenitorul legal al tronului lui David, prin Iosif şi prin progenitorul real al lui David, prin filiera Mariei. Întrucât El trăieşte în veci, împărăţia Sa va dăinui veşnic iar El va domni în veci, ca Fiul cel mare al lui David. Isus a întrunit în persoana Sa singurele temeiuri valabile pentru orice pretendent la tronul Israelului: descendenţa juridică şi cea în linie directă. Întrucât Isus trăieşte acum, nu mai poate exista nici un alt pretendent la tron.
Formularea: Cartea genealogiei („neamului" în ediţia Cornilescu) lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam este similară cu sintagma din Geneza 5:1: „Iată cartea neamurilor lui Adam." (în engleză şi în mai multe ediţii româneşti: „Iată cartea genealogiei lui Adam.") Geneza îl prezintă pe primul Adam; Matei pe ultimul Adam. Primul Adam a fost capul primei creaţii, al celei fizice. Cristos, ca ultimul Adam, este Capul noii creaţii, spirituale.
Subiectul acestei evanghelii este Isus Cristos. Numele Isus ni-L înfăţişează în ipostaza de Iehova-Salvatorul; titlul Cristos („Unsul") în cea de îndelung aşteptatul Mesia al Israelului. Titlul Fiul lui David este asociat în Vechiul Testament atât cu rolul de Mesia, cât şi cu cel de rege. Titlul Fiul lui Avraam ni-L prezintă pe Domnul nostru drept Cel care este împlinirea supremă a făgăduinţelor făcute urmaşilor poporului evreu.
Genealogia este împărţită în trei secţiuni istorice: de la Avraam la Iese, de la David la Iosia şi de la Ieconia la Iosif. Prima secţiune ne conduce până la David; a doua parcurge perioada regilor; a treia consemnează spiţa regală în timpul exilului (586 Î.Cr. şi anii următori). În această secţiune întâlnim multe trăsături interesante. De pildă, în acest paragraf sunt menţionate patru femei: Tamar, Rahab, Rut şi Batşeba (cea care fusese soţia lui Urie). Întrucât se ştie că femeile sunt foarte rar menţionate în listele genealogice din Orient, faptul că aceste femei au fost pomenite este cu atât mai uimitor cu cât două dintre ele au fost prostituate (Tamar şi Rahab), una comisese adulter (Batşeba) iar două dintre ele nici nu erau evreice (Rahab şi Rut). Faptul că Matei le include în introducerea sa e, pesemne, o subtilă sugestie a faptului că venirea lui Cristos va aduce mântuire păcătoşilor, dar ne-evreilor (Neamurilor) şi că în El barierele de rasă şi de sex aveau să fie eliminate.
Interesant de semnalat este şi prezenţa unui rege, pe nume Ieconia. La Ieremia 22:30 Dumnezeu a rostit un blestem asupra acestui om:
„Aşa vorbeşte Domnul: «Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci nici unul din urmaşii Iui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie al lui David şi să domnească peste Iuda.
Dacă Isus ar fi fost fiul real al lui Iosif, El ar fi intrat sub incidenţa acestui blestem. Şi totuşi El trebuia să fie fiul real al lui Iosif, pentru a moşteni drepturile inerente tronului lui David. Problema a fost soluţionată prin minunea naşterii din fecioară: Isus a fost moştenitorul legal al tronului prin intermediul lui Iosif. El era Fiul real al lui David, prin intermediul Mariei. Blestemul rostit asupra lui Ieconia nu a căzut şi asupra Mariei sau a copiilor ei, deoarece ea nu a descins din Ieconia.