Nu li se cerea să-şi asigure dinainte cele necesare călătoriei. La urma urmelor, erau israeliţi care le predicau altor israeliţi. Or, printre iudei se recunoştea principiul potrivit căruia lucrătorul este vrednic de hrana sa. Prin urmare, nu va fi nevoie să-şi ia cu ei aur, argint, aramă, traistă cu merinde, două cămăşi, sandale sau toiege. Probabil sensul este acela de: „sandale în plus" sau „un toiag în plus". Dacă aveau deja un toiag, li se permitea să-l ia cu ei (Marcu 6:8). Ideea care se desprinde de aici este că nevoile lor aveau să fie împlinite de la o zi la alta.