Ucenicii vor fi urâţi de toţi - nu de toţi fără excepţie, ci de oameni din toate culturile, naţionalităţile, clasele etc. „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit." Scos din context, acest verset ar putea fi interpretat în sensul că mântuirea se poate câştiga prin răbdare statornică. Noi ştim însă că nu acesta e sensul lui, deoarece de la un capăt la altul al Scripturii vedem că mântuirea este darul fără plată al harului lui Dumnezeu, prin credinţă (Efeseni 2:8,9). Tot aşa, nu se poate deduce din acest verset că cei care rămân credincioşi lui Cristos vor fi salvaţi de la moartea fizică, întrucât chiar în versetul dinainte se prezice moartea unora dintre ucenicii credincioşi. Cea mai simplă explicaţie este că răbdarea este semnul distinctiv al celor cu adevărat mântuiţi. Cei care vor răbda până la sfârşit în vremuri de prigoană vor dovedi prin statornicia lor că sunt cu adevărat credincioşi. Aceeaşi afirmaţie o găsim la Matei 24.13, unde se referă la o rămăşiţă credincioasă de evrei în timpul Marii Strâmtorări, care vor refuza să-şi compromită loialitatea lor faţă de Domnul Isus. Răbdarea lor va demonstra că sunt ucenici veritabili.

În fragmentele din Biblie care se ocupă de viitor, Duhul lui Dumnezeu adesea trece de la viitorul imediat la un viitor mai îndepărtat. O profeţie s-ar putea să aibă o semnificaţie parţială, cu aplicaţie imediată, urmând ca sensul ei principal să fie împlinit mult mai târziu. De pilda, cele două veniri ale lui Cristos pot apărea uneori combinate într-un singur text, fără nici o explicaţie (Isaia 52:14,15;Mica 5:2-4). În versetele 22 şi 23, Domnul Isus face acest gen de tranziţie profetică. El îi previne pe cei doisprezece ucenici că vor avea de suferit pentru Numele Său. Apoi El vede în ei un prototip al urmaşilor Săi iudei devotaţi din timpul Marii Strâmtorări. El face un salt în viitor, de la încercările care vor veni peste primii creştini la cele de care vor avea parte credincioşii din perioada imediat premergătoare venirii Sale a doua oară.

Prima parte a versetului 23 se referă, probabil, la cei doisprezece ucenici. Dar „când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta..." Ei nu erau obligaţi să rămână sub tirania duşmanilor lor, dacă exista o cale onorabilă de a scăpa. „Nu e greşit să fugi de pericol - greşit e să încerci să te eschivezi de la datorie."

Ultima parte a versetului 23 ne poartă în viitor, la zilele care vor preceda venirea lui Cristos, pentru a domni: „...nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul Omului." Aceasta nu putea să fie o referire la misiunea celor doisprezece, deoarece Fiul Omului venise deja. Unii învăţaţi văd în aceasta o referire la distrugerea Ierusalimului, din anul 70 după Cristos. Totuşi e greu să stabilim cum acest holocaust ar putea fi „venirea Fiului Omului" de care se vorbeşte aici. Pare mult mai plauzibil că aici este vorba de o referire la a doua Sa venire. În timpul Marii Tribulaţii, fraţii iudei, credincioşi, ai lui Cristos vor începe să vestească evanghelia împărăţiei. Ei vor fi persecutaţi şi urmăriţi, înainte de a ajunge ei în toate cetăţile Israelului, Domnul Isus Se va întoarce să-Şi judece duşmanii şi să stabilească împărăţia Sa.

S-ar părea că există o contradicţie între versetul 23 şi Matei 24:14. Aici se afirmă că nu se va ajunge în toate cetăţile Israelului înainte de a veni Fiul Omului. Acolo se spune că evanghelia împărăţiei va fi predicată în toată lumea, înaintea venirii a doua a lui Isus. Totuşi nu există nici o contradicţie. Evanghelia va fi predicată în toate naţiunile, deşi nu neapărat la fiecare individ. Dar acest mesaj va întâmpina rezistenţă acerbă iar vestitorii mesajului vor fi persecutaţi şi încolţiţi în Israel. Astfel, nu vor fi cuprinse toate cetăţile Israelului în această campanie.