Versetele 49 şi 50 sunt deosebit de dificile. Prin urmare, le vom examina propoziţie cu propoziţie:

„Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc." Iată cele trei probleme principale care se pun:

(1) La care foc se referă Domnul?

(2) Ce se înţelege prin sărat (sau condimentat)?

(3) Termenul fiecare se referă la cei mântuiţi, la cei nemântuiţi sau şi la unii, şi la alţii?

Prin foc s-ar putea înţelege iadul (ca în versetele 44,46 şi 48) sau judecata de orice fel, inclusiv judecata divină a faptelor credinciosului şi autojudecarea credincioşilor.

Sarea semnifică elementul conservator, purificator sau un condiment. în Orient ea mai semnifică un angajament de loialitate, prietenie sau credincioşie, care însoţeşte o făgăduinţă.

Dacă termenul fiecare se referă la cei nemântuiţi, atunci înseamnă că ei vor fi păstraţi sau conservaţi în focurile iadului, adică vor suferi pedeapsă veşnică. Dacă fiecare se referă la credincioşi, atunci textul acesta ne învaţă că credincioşii

(1) vor fi purificaţi în focurile disciplinei lui Dumnezeu în viaţa aceasta sau că

(2) aceste focuri au menirea de a-i păzi de stricăciune, prin practicarea disciplinei proprii şi a renunţării la pretenţiile firii vechi; sau

(3) mai înseamnă că ei for fi supuşi la probă, la scaunul de judecată al lui Cristos.

„...şi orice jertfă va fi sărată cu sare. " Această propoziţie este un citat din Levitic 2:13 (vezi şi Numeri 18:19;2Cronici 13:5) (textul critic grec omite această propoziţie). Sarea, ca simbol al legământului încheiat între Dumnezeu şi poporal Său, a avut menirea de a le aminti oamenilor că acest tratat solemn era inviolabil. În epoca actuală, când ne prezentăm trupurile noastre ca o jertfa vie lui Dumnezeu (Romani 12:1,2), trebuie să condimentăm jertfa cu sare, încheind astfel un angajament irevocabil.