După ce le-a prezentat ucenicilor cărarea ocării, suferinţei şi morţii pe care urma să se înscrie, şi după ce i-a invitat să-L urmeze, printr-o viaţă de jertfire şi renunţare de sine, Domnul prezintă acum cealaltă faţetă a tabloului. Da, e adevărat că ucenicia îi va costa mult în viaţa aceasta, dar ea va fi răsplătită cu slavă, în viaţa de apoi.

Domnul a început prin a spune că unii din ucenici nu vor gusta moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venită în putere. El S-a referit la Petru, Iacov şi Ioan. Pe Muntele Schimbării la Faţă ei au văzut împărăţia lui Dumnezeu în putere. Argumentul pasajului este că pentru orice suferinţă de care avem parte acum vom fi răsplătiţi din plin când se va întoarce El şi slujitorii Săi se vor arăta cu El în slavă. Condiţiile care au domnit pe Munte anticipează şi întruchipează Domnia de O Mie de Ani a lui Cristos.

1. Isus a fost schimbat la faţă - o splendoare şi o strălucire orbitoare radia din Persoana Sa. Chiar şi hainele Sale străluceau, fiind mai albe decât le puteau face orice substanţă. În timpul primei Sale veniri, gloria lui Cristos a fost acoperită cu un văl. El a venit în umilinţă, ca Om al Durerilor şi obişnuit cu suferinţa. Dar El se va întoarce în glorie. Nu va fi nimeni care să nu-L recunoască. În modul cel mai vizibil cu putinţă, El va fi Regele regilor şi Domnul domnilor.

2. Ilie şi Moise s-au aflat acolo. Ei reprezintă:

(a) sfinţii din Vechiul Testament sau

(b) legea (Moise) şi profeţii (Ilie) sau

(c) sfinţii care au murit şi cei care au fost strămutaţi.

3. Petru, Iacov şi Ioan s-au aflat acolo. Probabil ei îi reprezintă pe sfinţii din Noul Testament în general, sau pe aceia care vor fi în viaţă la data când se va instaura împărăţia.

4. Isus a fost Personajul central. Sugestia lui Petru de a face trei tabernacole (corturi, colibe) a fost mustrată de nor şi de glasul din cer. În toate lucrurile Cristos trebuie să aibă pre-eminenţa, întâietatea absolută. El va fi gloria ţării lui Emanuel,

5. Norul a fost probabil „şekina" sau norul de slavă care plana în Sfânta Sfintelor din cort şi din templu, în epoca Vechiului Testament. Era expresia vizibilă a prezenţei lui Dumnezeu.

6. Glasul era vocea lui Dumnezeu Tatăl, recunoscându-L pe Cristos ca Fiul Său preaiubit.