Ultimele două paragrafe din acest capitol ne duc la punctul culminant din cadrul educării celor doisprezece. Ucenicii trebuiau să ajungă la o cunoaştere şi apreciere personală şi profundă a persoanei şi identităţii lui Isus, abia după aceea fiind posibil ca El să le împărtăşească traiectoria ce avea să urmeze şi să-I invite să-L urmeze printr-o viaţă de devotament şi jertfire. Pasajul acesta ne transpune în însuşi miezul uceniciei. Nu greşim dacă afirmă că este cel mai neglijat sector din gândirea şi practica creştină de astăzi.
Isus cu ucenicii au căutat un loc în care să fie singuri, în partea de nord. Pe drum spre Cezarea lui Filip, El a abordat subiectul pe care avea să-l dezvolte, întrebând care este opinia publicului despre El. în general, oamenii vedeau în El un om mare - de aceeaşi statură cu Ioan Botezătorul, Ilie sau alţi profeţi. Dar onoarea omului este, în realitate, dezonoare. Dacă Isus nu este Dumnezeu, atunci este un înşelător, un nebun sau o legendă. Altă posibilitate nu există.