Ucenicii nu au înţeles deloc ideea subliniată de Domnul. Ei se gândeau doar la hrană. Prin urmare, El le-a adresat în succesiune rapidă nouă întrebări. Primele cinci erau o dojana la adresa îngustimii priceperii lor. Ultimele patru erau o mustrare la adresa faptului că se îngrijorau pentru asigurarea celor necesare traiului, când, de fapt, El era cu ei. Oare nu hrănise El cinci mii cu cinci pâini, după care rămăseseră douăsprezece coşuri? Ba da! Atunci de ce nu puteau pricepe că El era atotputernic să asigure împlinirea deplină a tuturor nevoilor micului grup de ucenici aflat în acea corabie? Oare nu-şi dădeau ei seama că însuşi Creatorul şi Susţinătorul universului Se afla cu ei în corabie?