Dar, între timp, s-a ivit o tradiţie iudaică, purtând denumirea de „Corban", care însemna „dat" sau „dedicat". Să presupunem că nişte părinţi evrei se aflau la mare strâmtoare, trecând prin lipsuri materiale. Fiul lor dispunea de banii necesari pentru a avea grijă de ei, dar refuza să-i ajute. Ei bine, nu trebuia decât să spună: „Corban", semnificând prin aceasta că banii lui au fost dedicaţi lui Dumnezeu sau templului, şi era absolvit de orice responsabilitate de a se mai îngriji de întreţinerea părinţilor săi. Banii astfel desemnaţi de el puteau fi păstraţi la infinit sau puteau fi investiţi în afaceri. Nu importa nici dacă aceştia erau ulterior vărsaţi în vistieria templului.
Iată ce spune Kelly în această privinţă:
Liderii (religioşi ai evreilor) concepuseră această stratagemă pentru a putea acapara proprietăţi în scopuri religioase şi a linişti conştiinţa oamenilor, scutindu-i de remuşcarea izvorâtă din neîmplinirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu a poruncit omului să-şi onoreze părinţii şi a condamnat orice act de înjosire a acestora. Aici avem însă oameni care, sub masca religiei, călcau ambele porunci pe care le dăduse Dumnezeu! Domnul tratează datina aceasta de a spune „Corban" nu doar ca un rău comis faţă de părinţi, ci ca act de răzvrătire împotriva poruncii exprese a lui Dumnezeu.