Cu acea ocazie a făcut Isus remarca potrivit căreia un profet este mai bine primit în alte locuri decât în patria sa. Rudele şi prietenii săi sunt mult prea apropiaţi de el pentru a putea aprecia la justa valoare persoana sau lucrarea lui. „Nicăieri nu este mai greu să-L slujeşti pe Domnul decât acasă" - a spus cineva. Nazarinenii înşişi erau un popor dispreţuit; în cazul lor se încetăţenise expresia: „Poate proveni ceva bun din Nazaret?" Şi totuşi, aceşti declasaţi sociali au avut cutezanţa de a-L dispreţui pe Domnul Isus, ilustrând cât se poate de convingător aroganţa şi necredinţa inimii omeneşti. În acest context, Domnul Isus Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. Doar atât! Căci necredinţa acestor oameni L-a uimit.
J.G. Miller ne previne asupra pericolului acestui soi de necredinţă:
O atare necredinţă are consecinţe imense în rău, deoarece blochează canalele harului şi îndurării, nelăsând să mai curgă decât un fir subţire de ajutor pentru vieţile umane atât de nevoiaşe.
Din nou, Isus a gustat sentimentul de singurătate încercat de cei înjosiţi şi greşit înţeleşi de semenii lor. Mulţi dintre adepţii Săi au împărtăşit aceeaşi durere de care a avut parte Domnul. Adesea slujitorii Domnului par îmbrăcaţi într-o alură foarte umilă. Întrebarea care se pune este: vom reuşi noi sa pătrundem dincolo de înfăţişarea lor exterioară, recunoscând adevărata lor valoare spirituală? Nelăsându-Se înfricat de faptul că cei din Nazaret L-au respins, Domnul a străbătut satele din jur, predând Cuvântul lui Dumnezeu.