F. Parabola seminţei care creşte
Această parabolă se găseşte numai la Marcu. Ea poate fi interpretată în cel puţin două feluri. Omul ar putea să-L reprezinte pe Domnul Isus, care aruncă sămânţa pe pământ în timpul lucrării Sale publice, întorcându-se apoi în cer. Sămânţa începe să crească - în chip tainic, imperceptibil, dar invincibil. De la acest început mic, se dezvoltă o recoltă de adevăraţi credincioşi. Când este coaptă roadă... secerişul va fi dus în hambarul ceresc.
Sau, parabola ar putea avea drept scop să-i încurajeze pe ucenici. Datoria lor este să semene sămânţa. Ei s-ar putea să doarmă noaptea şi să se scoale ziua, ştiind că Cuvântul lui Dumnezeu nu se va întoarce fără rod, ci va înfăptui tot ceea ce a intenţionat El să înfăptuiască. Prin intermediul unui proces tainic şi miraculos, fără intervenţia tăriei şi priceperii omeneşti, Cuvântul lucrează în inimile oamenilor, producând roadă pentru Dumnezeu. Omul sădeşte şi udă, dar Dumnezeu face să crească. Dificultatea acestei interpretări se află însă în versetul 29. Numai Dumnezeu poate să trimită sau să intre cu secera la vremea secerişului. Dar în parabolă, acelaşi om care seamănă sămânţa introduce secera când s-au copt grânele.