Între numele apostolilor, se remarcă cel al lui Iuda Iscarioteanul. Astfel cel care a fost ales apostol, pentru ca mai apoi să se dovedească a fi trădătorul Domnului, este învăluit în mister. Una dintre cele mai dureroase experienţe pe care le poate trăi un creştin în slujirea sa este să-l vadă pe cineva care s-a dovedit un om foarte înzestrat, plin de râvnă şi devotament aparent, întorcându-I mai târziu spatele Mântuitorului şi revenind în mijlocul lumii, care L-a răstignit pe Domnul.

Unsprezece s-au dovedit loiali Domnului şi prin ei El a întors lumea pe dos. Ei s-au reprodus şi înmulţit, în număr tot mai mare, pe măsura ce înainta lucrarea lor, care a ajuns până la noi cei de azi, ce culegem, într-un sens, roadele strădaniilor lor, învăţătura pe care o desprindem de aici este că nimeni nu poate şti cât de cuprinzător poate fi efectul influenţei exercitate de noi, atunci când îl slujim pe Cristos.