Domnul le-a răspuns printr-o referire la un incident din Vechiul Testament, în care David, deşi fusese uns ca rege, a fost respins şi, în loc să domnească, era în momentul respectiv urmărit ca o prepeliţă. Într-o zi, când s-au terminat proviziile, el s-a dus în casa lui Dumnezeu şi atât el, cât şi oamenii care erau cu el, s-au hrănit din pâinile punerii înainte, ce se aflau în templu. În mod obişnuit, această pâine a punerii înainte era rezervată exclusiv preoţilor, dar David nu a fost mustrat de Dumnezeu pentru că a consumat pâinea menţionată. De ce? Pentru că în Israel situaţia nu era cea normală. Atâta timp cât lui David nu i se acorda locul ce-l merita, de rege, Dumnezeu i-a permis să facă o faptă ce în alte condiţii ar fi fost considerată ilegală.
Era exact situaţia în care se găsea acum Domnul Isus. Deşi uns, El nu domnea. însuşi faptul că ucenicii Săi au fost nevoiţi să culeagă spice de grâu dovedea că în Israel nu domnea o stare normală de lucruri. Fariseii înşişi ar fi trebuit să-I ofere Domnului Isus şi ucenicilor Săi ospitalitate, iar nu să-i critice.
Dacă David a călcat realmente legea, mâncând din pâinea punerii înainte, şi totuşi nu a fost mustrat de Dumnezeu, cu atât mai lipsiţi de vinovăţie erau ucenicii, care, în împrejurări similare, nu au călcat, în realitate, nici o lege, decât datinile bătrânilor.
Versetul 26 afirmă că David a mâncat pâinea punerii înainte, pe când Abiatar era mare preot. Potrivit textului de la 1Samuel 21:1, Abimelec era preot în vremea aceea. Abiatar a fost tatăl său. E posibil ca loialitatea marelui preot faţă de David să-l fi influenţat, în aşa fel încât să permită această îndepărtare neobişnuită de la prevederile legii.