K. Isus înaintea Sinedriului (14:55-65)
Deşi nu se afirmă lămurit, versetul 55 pare să constituie relatarea şedinţei ţinută de Sinedriu la miezul nopţii. Corpul de şaptezeci şi unu de lideri religioşi era prezidat de marele preot. În această noapte, fariseii, saducheii, cărturarii şi bătrânii care alcătuiau Sinedriul au manifestat o totală lipsă de respect faţă de regulamentul în virtutea căruia îşi desfăşurau ei activitatea. Ei nu aveau voie să se întrunească pe timp de noapte sau în timpul unui praznic iudaic. Ei nu aveau voie să ofere mită unor martori, pentru a-i determina să comită sperjur. Apoi sentinţa de condamnare la moarte nu avea voie să fie dusă la îndeplinire decât după scurgerea unei nopţi. Iar verdictele lor nu aveau valabilitate, decât dacă şedinţa lor avea loc în Sala de Piatră Cioplita, din zona templului.
În zelul lor de a-L pierde pe Domnul Isus, autorităţile religioase nu s-au dat în lături de la încălcarea propriilor lor legi! În eforturile lor disperate, au reuşit până la urmă să găsească un grup de martori mincinoşi, dar aceştia nu au reuşit să prezinte o mărturie unitară, ci s-au contrazis tot timpul. Unii au răstălmăcit cuvintele rostite de Domnul Isus, potrivit cărora avea să distrugă templul făcut de mâini, reclădind, în trei zile, altul nefăcut de mâini. La Ioan 2:19 găsim ceea ce a spus în realitate Domnul Isus. Ei au încurcat voit templul din Ierusalim cu templul trupului Său.