D. Pregătirile în vederea Paştelor

Deşi nu se poate stabili cu precizie cronologia exactă a evenimentelor, putem afirma însă că în acest punct al naraţiunii ne aflăm în joia din săptămâna Pastelor. Ucenicii nu prea îşi dădeau seama că aceasta avea să fie împlinirea şi punctul culminant al tuturor Paştelor care s-au celebrat vreodată. Ei L-au rugat pe Domnul să le spună unde vor sărbători Pastele. El i-a trimis la Ierusalim, îndrumându-i să caute un om care purta un ulcior de apă - fapt de o remarcabilă raritate, deoarece de obicei femeile erau însărcinate cu această treabă. Omul acesta avea să-i conducă la casa unde aveau să petreacă Paştele. Ei aveau să-l roage apoi pe proprietarul casei să le arate încăperea în care învăţătorul putea mânca Pastele cu ucenicii Săi. Ce minunat este să-L vedem pe Domnul alegând şi comandând în felul acesta! El acţionează ca Dregător Suveran al oamenilor şi al lucrurilor. Minunat este să constatăm că au fost inimi gata să răspundă la chemarea Lui, oameni dispuşi să se pună pe ei înşişi şi averile lor la dispoziţia Lui. Ce bine e de noi când îi acordăm acces imediat şi binevoitor la oricare încăpere din viaţa noastră!