Isus le-a spus: - Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!" Ei nu dăduseră greş în primul aspect al acestui îndemn, ci în al doilea. Ei îşi achitaseră - deşi nu cu prea multă râvnă - impozitele datorate romanilor, dar nesocotiseră îndeplinirea obligaţiilor lor faţă de Dumnezeu în viaţa lor. Moneda în cauză avea imprimat chipul lui Cezar şi, prin urmare, aparţinea lui Cezar. Omul are imprimat în el chipul lui Dumnezeu - căci Dumnezeu l-a creat după chipul Său (Geneza 1:26,27). Prin urmare, omul aparţine lui Dumnezeu.
Credinciosul are datoria de a fi supus guvernului sub a cărui stăpânire se află. El nu are voie să-i vorbească de rău pe guvernanţi, după cum i se interzice orice acţiune în direcţia răsturnării guvernului. El trebuie să-şi plătească impozitele şi să se roage pentru cei aflaţi în poziţii de autoritate. Dacă i se cere să facă vreun lucru care ar încălca loialitatea superioară pe care I-o datorează lui Cristos, el va trebui să refuze să facă acest lucru, suportând consecinţele sau pedeapsa care rezultă din acest refuz. Obligaţiile pe care le avem faţă de Dumnezeu preced orice alte obligaţii. În îndeplinirea lor, creştinul va trebui să dea totdeauna o mărturie curată în faţa lumii.