Versetele 21-34 descriu o zi obişnuită din viaţa Domnului. Minunile s-au succedat una după alta, în timp ce Marele Medic îi vindeca pe cei posedaţi şi doborâţi de boli.
Minunile de vindecare săvârşite de Mântuitorul ilustrează modul în care îi eliberează El pe oameni de rezultatele groaznice ale păcatului - fapt ilustrat în tabelul de mai sus.
Deşi predicatorul de azi nu este chemat să înfăptuiască aceste acte de vindecare fizică, el este însă chemat în permanenţă să se ocupe de echivalentul pe plan spiritual al acestora. Oare nu sunt acestea minunile mai mari la care S-a referit Domnul Isus la Ioan 14:12: „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele mai mari decât acestea..."?
Dar să revenim la firul naraţiunii. La Capernaum Isus intrase în sinagogă şi începuse să-i înveţe pe oameni în sabat. Oamenii şi-au dat seama că Cel ce le stătea în faţă nu era un învăţător obişnuit. Cuvintele Sale erau pline de o putere de netăgăduit, spre deosebire de cărturari, care repetau mecanic unele învăţături. Frazele lui Isus erau nişte săgeţi venite din partea Celui Atotputernic. Lecţiile Sale erau captivante, convingătoare, mişcătoare. În schimb, cărturarii propagau o religie de mâna a doua. În învăţătura lui Isus nu exista nici un element ireal. El avea dreptul să afirme ceea ce afirma, deoarece El trăia în practică ceea ce propovăduia.
Oricine propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu are datoria de a vorbi cu autoritate. Altminteri să nu vorbească deloc. Iată ce spune psalmistul în această privinţă: ,,Am crezut, de aceea am vorbit" (Psalmul 116:10). Pavel atinge aceeaşi idee la 2Corinteni 4:13. Mesajul lor s-a născut dintr-o profundă convingere.