Conducătorii poporului sunt constrânşi să se recunoască în zdrobitoarea parabolă a viticultorilor răi.Remarcaţi cum este desemnat (numai în Marcu) cel din urmă trimis al Stăpânului viei: „mai având deci un singur fiu preaiubit...“ (v. 6). Această expresie ne aminteşte de cuvântul Domnului către Avraam, „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti“ (Geneza 22.2), şi totodată ne traduce, într-un mod emoţionant, afecţiunile Tatălui pentru Preaiubitul pe care L-a sacrificat pentru noi.Astfel demascaţi, fariseii şi irodienii caută să riposteze. Cu complimente ipocrite, care însă, fără voia lor, sunt totuşi o mărturie în favoarea Domnului Isus („Tu eşti adevărat ... Tu înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu“, v. 14), ei încearcă să-L încurce cu o întrebare deosebit de subtilă. Da-ul Său L-ar fi descalificat ca Mesia, în timp ce nu-ul Său L-ar fi condamnat din partea romanilor. El însă le răspunde într-un fel cum nu se aşteptau, făcând apel la conştiinţa lor. Ce divină şi admirabilă înţelepciune! Cu toate acestea, de câte ori nu a trebuit Mântuitorul – Cel care este Dragoste şi Adevăr – să sufere din cauza acestei rele credinţe, a răutăţii, a acestei necontenite şi „aşa mari“ împotriviri „de la păcătoşi ... faţă de Sine“! (Evrei 12.3; vezi şi Ezechiel 13.22).
Marcu 12:1-17 (Jean Koechlin)

- Marcu 1:1-13 (Jean Koechlin)
- Marcu 1:14-28 (Jean Koechlin)
- Marcu 1:29-45 (Jean Koechlin)
- Marcu 2:1-17 (Jean Koechlin)
- Marcu 2:18-28 (Jean Koechlin)
- Marcu 3:1-19 (Jean Koechlin)
- Marcu 3:20-35 (Jean Koechlin)
- Marcu 4:1-12 (Jean Koechlin)
- Marcu 4:13-25 (Jean Koechlin)
- Marcu 4:26-41 (Jean Koechlin)
- Marcu 5:1-20 (Jean Koechlin)
- Marcu 5:21-43 (Jean Koechlin)
- Marcu 6:1-13 (Jean Koechlin)
- Marcu 6:14-29 (Jean Koechlin)
- Marcu 6:30-44 (Jean Koechlin)
- Marcu 6:45-56 (Jean Koechlin)
- Marcu 7:1-16 (Jean Koechlin)
- Marcu 7:17-37 (Jean Koechlin)
- Marcu 8:1-21 (Jean Koechlin)
- Marcu 8:22-38 (Jean Koechlin)
- Marcu 9:1-13 (Jean Koechlin)
- Marcu 9:14-32 (Jean Koechlin)
- Marcu 9:33-51 (Jean Koechlin)
- Marcu 10:1-22 (Jean Koechlin)
- Marcu 10:23-34 (Jean Koechlin)
- Marcu 10:35-52 (Jean Koechlin)
- Marcu 11:1-14 (Jean Koechlin)
- Marcu 11:15-33 (Jean Koechlin)
- Marcu 12:18-34 (Jean Koechlin)
- Marcu 12:35-44 (Jean Koechlin)
- Marcu 13:1-13 (Jean Koechlin)
- Marcu 13:14-37 (Jean Koechlin)
- Marcu 14:1-16 (Jean Koechlin)
- Marcu 14:17-31 (Jean Koechlin)
- Marcu 14:32-54 (Jean Koechlin)
- Marcu 14:55-72 (Jean Koechlin)
- Marcu 15:1-21 (Jean Koechlin)
- Marcu 15:22-41 (Jean Koechlin)
- Marcu 15:42-16:8 (Jean Koechlin)
- Marcu 16:9-20 (Jean Koechlin)