Oamenii au strigat:

1. „Osana" - care înseamnă în original: „Salvează, te rugăm!" dar care ulterior a devenit o exclamaţie de laudă. Poate că voiau să spună: „Salvează-ne, Te rugăm, de romanii care ne asupresc!"

2. „Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului" - o recunoaştere clară a faptului că Isus este Mesia Cel Făgăduit (Psalmul 118:26).

3. „Binecuvântată este împărăţia părintelui nostru David, care vine în numele Domnului!" - ei credeau că împărăţia urma să fie întemeiată atunci, Cristos urmând să ocupe tronul lui David.

4. „Osana în cele preaînalte!" - o chemare de a-L lăuda pe Domnul în cerurile preaînalte sau o chemare ca El să salveze din cerurile preaînalte.