B. Smochinul fără rod

Incidentul acesta este modul în care a interpretat Mântuitorul primirea plină de entuziasm care I S-a făcut cu puţin timp înainte la Ierusalim. El vedea naţiunea Israel ca un smochin fără rod - care deşi avea frunzele mărturisirii, în realitate nu aducea nici un rod. Strigătul „Osana" avea să se transforme curând în „Răstigneşte-L!"

Se pare că ar exista o dificultate în a reconcilia faptul că a condamnat smochinul pentru că era lipsit de rod cu afirmaţia lămurită pe care o face textul biblic că: nu era timpul smochinelor. Or, la prima vedere această afirmaţie L-ar pune pe Mântuitorul într-o lumină nefavorabilă, prezentându-L drept nerezonabil sau capricios. Dar noi ştim că acest lucru nu poate fi adevărat. Totuşi, cum vom putea găsi o explicaţie plauzibilă a textului acestuia?

Smochinii din ţările biblice produceau un fruct comestibil timpuriu, înainte de a se ivi frunzele. Era un vestitor al recoltei obişnuite ce urma, descrisă aici prin expresia timpul (sau anotimpul) smochinelor. Dacă nu răsăreau smochinele timpurii, era semn că nu se va face nici recolta obişnuită de mai târziu. Când Isus a venit la naţiunea Israel, existau frunze, care întruchipau mărturia cu gura, dar nu se găseau roade pentru Dumnezeu. Cu alte cuvinte, se promisese mult, dar nu se împlinise nimic; se mărturisea, fără să existe o acoperire a ei, în realitate. Isus dorea să se hrănească cu roade ale poporului Israel. Şi, întrucât nu s-au făcut roadele timpurii, El ştia că nu se vor coace nici roadele târzii, la acest popor necredincios, ceea ce explică faptul că a blestemat smochinul, aceasta fiind o anticipare a judecăţii ce avea să se abată asupra Israelului în anul 70 d.Cr.

Dar incidentul nu poate fi interpretat în sensul că Israelul ar fi fost blestemat să rămână veşnic în această stare de nerodnicie. Poporul evreu a fost pus deoparte doar pentru un timp şi atunci când va reveni Cristos, naţiunea aceasta va renaşte şi va fi restaurată în poziţia de har în ochii lui Dumnezeu.

Este singura minune în cadrul căreia Cristos a blestemat, în loc să binecuvânteze, distrugând, mai degrabă decât redând viaţa. Este un caz care a trezit obiecţii. Ele nu sunt valabile însă, deoarece Creatorul avea dreptul suveran de a distruge obiecte neînsufleţite, cu scopul de a ne învăţa o lecţie importantă pe plan spiritual şi astfel să-i salveze pe oameni de la pierzare veşnică.

Deşi interpretarea principală a acestui pasaj se referă la naţiunea Israel, textul se aplică şi la oamenii din toate timpurile, a căror fapte se încadrează în zicătoarea: „Numai vorba e de ei!"