A. Intrarea triumfală (11:1-11)
Cu aceasta începe consemnarea ultimei săptămâni din viaţa Domnului. Isus se oprise pe versantul de răsărit al Muntelui Măslinilor, în apropiere de Betfaghe (care înseamnă casa smochinelor necoapte) şi de Betania (casa celor săraci, umili şi oprimaţi).
Sosise vremea ca El să se înfăţişeze pe faţă poporului evreu, ca Mesia şi Regele lor. El făcea acest lucru ca împlinire a profeţiei de la Zaharia 9:9, călărind pe un măgăruş. Aşadar El i-a trimis pe doi din ucenicii Lui de la Betania la Betfaghe. Cu deplină cunoştinţă şi autoritate totală, El le-a spus să aducă un măgăruş încă nedeprins cu călăritul, pe care îl vor găsi legat. Dacă le va cere cineva socoteală, trebuiau să spună: „Domnul are trebuinţă de el". Atotştiinţa Domnului, aşa cum reiese din acest pasaj, l-a îndemnat pe cineva să exclame: Acesta nu este Cristosul modernismului, ci al istoriei şi al Cerului".