Drumul Domnului Isus se apropie de sfârşit. Îşi face intrarea solemnă în Ierusalim, după care intră în templu, unde, pentru început, Îşi roteşte privirea în toate părţile „la toate“ (v. 11), ca pentru a Se întreba: Mă aflu Eu aici la Mine? Acest detaliu, specific lui Marcu, ne arată că Dumnezeu nu judecă niciodată în pripă starea lucrurilor înainte de a condamna (comp. cu Geneza 18.21). Cum trebuie să fi fost însă sentimentele Domnului văzând această casă de rugăciune ajunsă într-un asemenea grad de profanare...!El părăseşte acest loc pângărit şi Se retrage în Betania, împreună cu micul număr al celor care Îl recunosc şi care Îl iubesc. Betania semnifică „casa Întristatului“ sau a „smochinelor“ (dubla semnificaţie este caracteristică Scripturii, fiind deseori întâlnită). În momentul în care Domnul Isus este constrâns să blesteme smochinul cel fără rod, care îl reprezintă pe Israel aşa cum l-a găsit El, este ca şi cum El, Întristatul, Săracul (Psalmul 40.17), ar întâlni acolo, şi numai acolo, roade pentru Dumnezeu („smochinele cele bune“, potrivit expresiei din Ieremia 24.2), mângâiere pentru inimă, gustând mai dinainte „rodul muncii sufletului Său“ la cruce (Isaia 53.11). În ciuda frunzişului bogat, imagine a unei religii frumoase, „nu sunt smochine în smochinul“ lui Israel, după cum constată acelaşi profet (Ieremia 8.13).