H. Jefuirea lui Dumnezeu de zeciuieli şi ofrande
Sub legea lui Moise israeliţii aveau obligaţia să dea o zecime din toate roadele câmpului şi din animalele lor domestice Domnului (sau puteau să le răscumpere cu bani şi să adauge o cincime). Zeciuielile erau pe deasupra, adăugându-se la numeroasele ofrande, şi aveau menirea să-i facă pe israeliţi să recunoască că toate sunt ale lui Dumnezeu şi că El este dătătorul tuturor bunurilor lor.
NT îi învaţă pe credincioşi să dea în mod sistematic, cu mană largă, de bună voie şi cu toata inima, şi în măsura în care Domnul le-a dăruit prosperitate precum şi proporţional. Dar în Noul Testament nu se pomeneşte nicăieri despre zeciuială. Mai degrabă, se sugerează că dacă un evreu ce trăia sub lege dădea a zece parte din tot ce avea, cu cât mai mult trebuie să dea un creştin, care trăieşte sub har! Răsplata celui ce dădea cu credincioşie zeciuială în Vechiul Testament era bogăţie materială. Răsplata pentru o isprăvnicie credincioasă în epoca actuală este sub formă de bogăţii spirituale.
Aşadar, El le aminteşte de eşecul lor de a aduce zeciuieli şi ofrande, jefuindu-L astfel pe Dumnezeu şi atrăgându-şi un blestem. Dacă vor fi credincioşi cu zeciuială lor, El îi va binecuvânta cu belşug incredibil de mare, atât de mare încât nu va fi suficient loc ca să primească tot ce vor primi. El îi va cruţa de secetă, de ciumă, de duşmani şi de lăcuste, făcându-i o binecuvântare pe pământ.