A. Ingratitudine

În primul capitol, îl găsim pe Domnul aducând anumite acuze la adresa oamenilor, care răspund prin negări foarte vehemente. Mai întâi, Domnul le oferă cu toată tandreţea dragostea Sa pentru ei, dar ei îi cer s-o dovedească: „În ce fel ne-ai iubit Tu?” El face acest lucru, amintindu-le de iubirea Sa pentru Iacov (din care au descins ei), de faptul că l-a respins pe Esau şi de judecăţile pe care le-a adus peste descendenţii lui Esau, edomiţii. Ochii israeliţilor vor vedea pustiirea Edomului şi vor recunoaşte măreţia lui Dumnezeu.