Puterea divină, pe care Domnul Isus tocmai Şi-o manifestase potolind furtuna, se află acum faţă-n faţă cu o putere înfiorător de violentă, cea a lui Satan. O oştire de demoni pusese complet stăpânire pe voinţa unui nefericit gadarinean. Oamenii au încercat zadarnic să-l lege cu lanţuri şi cu fiare, imagine a inutilelor eforturi ale societăţii de a înfrâna patimile. Locuind în morminte, acel posedat de demoni era deja, din punct de vedere moral, mort. Era gol; cu alte cuvinte, era incapabil, ca şi Adam, să-şi ascundă de Dumnezeu starea sa. Ce tablou al decăderii morale a creaturii! Dar şi ce schimbare, atunci când Domnul aduce eliberarea (citiţi Efeseni 2.1-6)! Oamenii din cetate nu pot decât să constate. Ei îl găsesc pe acest om „şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi întreg la minte“. Răscumpăratul găseşte în sfârşit pace şi odihnă alături de Mântuitorul lui; Dumnezeu îl îmbracă în neprihănire şi îi dă înţelepciune ca să-L cunoască.Dar – ce lucru trist! – prezenţa lui Dumnezeu nelinişteşte şi deranjează în primul rând lumea dominată de diavol.Demonizatul vindecat doreşte să-L urmeze pe Isus (comp. cu Filipeni 1.23). Domnul însă îi desemnează un alt câmp de lucru: propria lui casă şi cetate, unde trebuie să istorisească tot ce a făcut Isus pentru el (Psalmul 66.16).