Nimănui, după ce a aprins o lampă, nu i-ar veni ideea s-o ascundă într-un vas sau sub pat. Fiind „copii ai luminii“, rostul nostru aici pe pământ este să facem să strălucească, în întunericul acestei lumi, virtuţile Aceluia care este lumină (v. 16; Matei 5.14; 1 Petru 2.9).Cu ocazia venirii mamei şi a fraţilor Săi, Domnul a vorbit încă o dată despre „cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc“ (v. 21; cap. 6.47): numai aceştia pot să ceară ceva în contul relaţiei cu El.Aţipirea Domnului Isus în corabie ni-L înfăţişează ca un Om ostenit după o zi de muncă. Dar, peste numai câteva clipe, El porunceşte vântului şi valurilor, făcându-Se cunoscut ca Dumnezeul suveran. Cuprinşi de teamă, ucenicii au strigat: „Cine este acesta …?“ (v. 25). De multe ori am auzit şi noi această întrebare (cap. 5.21; 7.49). Odinioară, Agur întrebase: „Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a legat apele într-o manta?…“ (Proverbe 30.4). Cel care porunceşte „chiar şi vânturilor şi apei“ şi care Îşi descoperă puterea înaintea ucenicilor lipsiţi de credinţă este Fiul lui Dumnezeu, Creatorul. Astăzi El are aceeaşi putere. În ce fel o vede însă credinţa noastră?