Împreună cu ucenicii, câteva femei devotate Îl urmau pe Domnul şi „Îi slujeau din bunurile lor“ (v. 3). Ceea ce ele au făcut ele pentru Isus este menţionat după ce mai întâi se spune ceea ce El a făcut pentru ele (v. 2).În versetele 4-15 este prezentată parabola semănătorului şi semnificaţia ei. Trei lucruri fac pământul să fie neroditor: păsările, imagine a diavolului (v. 12), stânca, imagine a inimii tari, de nepătruns la toate acţiunile profunde şi durabile, şi, de asemenea, spinii, care ne vorbesc despre lume, cu preocupările, bogăţiile şi plăcerile ei (v. 14). În acelaşi timp, cel mai bun pământ trebuie mai întâi lucrat. Operaţie dureroasă! solul trebuie sfărâmat, brazdele întoarse, pentru ca sămânţa să poată pătrunde şi răsări. Aşa lucrează Dumnezeu (deseori prin încercări) în conştiinţele celor care urmează să primească Cuvântul.Însă această lucrare nu se execută pe primele trei terenuri. Este inutil să ari un drum circulat încontinuu şi este imposibil să ari pe o stâncă; în ce priveşte spinii, aceştia trebuie mai întâi scoşi, iar lumea are adesea rădăcini adânc înfipte în inimă. Să audă Cuvântul este o caracteristică a tuturor „terenurilor“, dar să-l primească şi să rodească cu răbdare este numai a pământului bun (v. 15).