Unanimitatea împotriva lui Isus se face cu uşurinţă. Mai-marii poporului se ridică toţi împreună pentru a-L conduce la Pilat, singurul care are dreptul să-L condamne la moarte. De ce îşi acuză ei prizonierul? De pervertire adusă naţiunii, cu alte cuvinte, de deturnare spre rău – când El nu a căutat nimic altceva decât să aducă inima poporului la Dumnezeu. De interzicere a da tribut Cezarului – când, dimpotrivă, El spusese: „daţi deci Cezarului cele ale Cezarului …“ (cap. 20.25). Dar aceste minciuni nu au asupra lui Pilat efectul pe care îl aşteptau iudeii. În dezorientarea sa, guvernatorul caută un mijloc de a se sustrage. Îl trimite pe Isus la Irod, cel care încearcă în privinţa Sa un amestec de teamă (cap. 9.7), de ură (cap. 13.31) şi de curiozitate (v. 8). Când însă nu îi este satisfăcută curiozitatea, acest om sus-pus îşi descoperă toată josnicia morală: batjocoreşte cu plăcere un prizonier fără apărare, despre care auzise că făcuse atâtea minuni ale dragostei. Apoi Irod, decepţionat, Îl trimite înapoi la Pilat.Privindu-L pe Cel purtat astfel, batjocorit şi dispreţuit, inimile noastre se bucură gândindu-se la clipa când El va apărea în glorie şi când fiecare va trebui să recunoască, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că El este Domn (Isaia 53.3; Filipeni 2.11).