Pentru a doua oară, Isus Se află invitat la masa unui fariseu (comp. cu cap. 7.36). Şi aici gazda îşi permite să critice ceva cu privire la El. Atunci Cel care cunoaşte inimile denunţă cu vehemenţă răutatea şi ipocrizia clasei responsabile din popor. Luând o înfăţişare pioasă înaintea oamenilor, fariseii şi învăţătorii legii ascund înăuntrul lor corupţie şi moarte, ca un mormânt peste care păşeşti fără să vezi ce este în el.Cine ar fi îndrăznit vreodată să vorbească atât de aspru unuia care l-a invitat la el? Dar, după mărturia fariseilor înşişi, Isus era adevărat şi nu-I păsa de nimeni şi nu privea la înfăţişarea oamenilor (Matei 22.16). Ce exemplu pentru noi, cei care ştim atât de bine, prin cuvinte plăcute (dar adesea atât de puţin sincere), să ne menajăm reputaţia! Sub pretextul amabilităţii îşi fac simţite prezenţa, de fapt, această falsitate şi acest formalism pe care Isus le condamna la farisei.Neputând să-L contrazică pe Domnul, vrăjmaşii caută să-I găsească vreo vină. Câteva expresii din Psalmul 119 ne fac cunoscute rugăciunile Lui atunci când suferea în faţa unei astfel de împotriviri (v. 98,110,150…).