Acum, pe bună dreptate, putem întreba: Ce mai e de făcut? Nimic altceva decât să fie pusă piatra cea mai de sus, cu strigăte de bucurie şi cântări de laudă. „Moise şi Aaron au intrat in cortul întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor. Un foc a ieşit dinaintea Domnului, şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ” (stih 23-24). Era strigătul de biruinţă, preamărirea lui Dumnezeu. Totul fusese împlinit. Jertfa, preotul cu vestmintele şi cu mitra lui, familia preoţească unită cu marele preot, binecuvântarea marelui preot, arătarea Împăratului şi a Marelui Preot, în scurt, nimic nu lipsea, de aceea slava dumnezeiască se arată şi tot poporul cade la pământ în semn de preamărire. Avem aici o privelişte cu adevărat măreaţă, o înfăţişare minunat de frumoasă a lucrurilor viitoare. Şi să nu uităm că tot ce ne este înfăţişat aici în umbră, se va împlini în totul, nu după multă vreme. Marele Preot al nostru a intrat în ceruri în puterea unei ispăşiri desăvârşite. El stă ascuns acum şi cu El sunt, acolo în duh, de altfel, toate mădularele familiei preoţeşti; dar după ce se vor scurge cele şapte zile şi când „a opta zi” îşi va arunca razele ei pe pământ, rămăşiţa lui Israel, poporul ce stă aşteptând şi pocăindu-se va întâmpina cu un strigăt de biruinţă pe Marele Preot împărătesc. Strâns unită cu rămăşiţa aceasta, va fi văzută o mulţime de închinători având starea cea mai înălţată.
Iată care sunt „lucrurile bune care au să vină” pe cari, de bună seamă, face să-ţi dai osteneala să le aştepţi, căci sunt vrednice de Dumnezeu, care le dă şi, prin ele, El va fi slăvit pe veci, iar poporul Lui va fi pe veci.