În versetele acestea, se văd trei lucruri mai de seamă, şi anume: Cuvântul lui Dumnezeu, preţul sângelui şi puterea Duhului Sfânt. Toate acestea sunt de o însemnătate nespusă, şi fiecare trebuie privit de orice creştin ca lucrul de căpetenie pentru viata.

Mai întâi, în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu, este foarte însemnat să vezi că, la sfinţirea preoţilor, ca şi la toate jertfele, suntem aşezaţi sub cârmuirea Cuvântului lui Dumnezeu. „Şi Moise a zis adunării: „iată ce a poruncit Domnul să se facă” (Cap. 8.5). Şi în altă parte: „Şi Moise a zis: „Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului” (Cap. 9. 6). Să luăm aminte la cuvintele acestea. Să le cumpănim cu grijă şi cu rugăciune, pentru ca sunt de un preţ nespus de mare.

„Iată ce a poruncit Domnul”. Nu a zis: „Iată ce este folositor, ce este plăcut, sau ce este bine de făcut” nici: „Iată ce a fost rânduit de glasul părinţilor voştri, de sfatul bătrânilor sau de părerile învăţaţilor creştini”. Moise nu recunoştea astfel de stăpâni. Pentru el, nu era decât un singur izvor sfânt, înalt şi cu deplină putere: era Cuvântul Domnului, şi el vrea ca fiecare mădular al adunării să fie pus în legătură cu acest izvor binecuvântat. Nu rămânea nici un loc pentru tradiţia cu glasul ei îndoielnic, nici pentru omul cu bâjbâielile şi tulburările lui. Totul era lămurit şi hotărât. Domnul vorbise, şi poporului evreu nu-i mai rămânea decât să asculte şi să facă ce spusese El. Nici tradiţia, nici părerile oamenilor nu găsesc loc în inima aceluia care a învăţat să preţuiască şi să cinstească bine Cuvântul lui Dumnezeu şi să asculte de el.

Şi ce avea să se întâmple dacă era ascultat Cuvântul lui Dumnezeu? Un lucru cu adevărat binecuvântat: „Vi se va arăta slava Domnului”. Dacă n-ar fi fost ascultat, slava nu s-ar fi arătat. Aceste două lucruri erau legate unul de altul. Cea mai uşoară abatere de la „aşa a spus Domnul” ar fi împiedicat razele slavei dumnezeieşti să se arate înaintea adunării lui Israel. Dacă s-ar fi adăugat o singură rânduială la ceea ce poruncise Cuvântul, sau dacă s-ar fi înlăturat oricât de puţin din ceea ce spusese acest Cuvânt, Domnul nu Şi-ar mai fi arătat slava Sa. Ei nu puteau să încuviinţeze, prin arătarea slavei Sale, nebăgarea în seamă sau aruncarea Cuvântului Său. El poate să rabde neştiinţa şt slăbiciunea, dar nu poate să îngăduie neascultarea.

Oh, dacă s-ar lua seama la aceasta, mai ales în veacul acesta plin de tradiţii. Aş vrea să îndemn cu stăruinţă pe cititorul meu, din pricina dragostei şi răspunderii pe care o am faţă de el, să se alipească de Cuvântul lui Dumnezeu cu toată inima. Să cerceteze totul în lumina lui, şi să arunce orice n-are legătură cu el; să cântărească totul numai în acest cântar. Dacă aş face pe cititor să înţeleagă bine numai care este locul pe care îl are Cuvântul lui Dumnezeu, n-aş fi scris cartea aceasta în zadar.

Cititorule, opreşte-te; şi, în faţa Aceluia, care cercetează inimile, puneţi această întrebare: „În viaţa mea, în purtarea mea, nu este vreo abatere sau vreo nepăsare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu?” Fă aceasta înaintea Domnului. Fii încredinţat că lucrul acesta este de cea mai mare însemnătate. Dacă ai fost vârât în ceea ce n-are pecetea lămurită a încuviinţării lui Dumnezeu, aruncă-i îndată şi pentru totdeauna.

Aruncă-l, chiar dacă ţi s-ar înfăţişa îmbrăcat în haina măreaţă a vremurilor vechi şi împuternicit de glasul tradiţiei. Adu-ţi aminte de cuvintele acestea: „Domnul a poruncit să se facă de acum încolo cum s-a făcut azi”. Da, adu-ţi aminte acum; adu-ţi aminte de el în căile tale, în drumul tău, şi nu te depărta de el niciodată.

„Aaron şi fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise” (Cap. 8.36). „Moise şi Aaron au intrat în cortul întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor. Un foc a ieşit dinaintea Domnului, şi a mistuit, pe altar, arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie, şi s-au aruncat cu faţa la pământ” (Cap. 9. 23-24). Aceasta a avut loc în „ziua a opta”. Aaron, după ce a adus jertfa, ridică mâinile ca să binecuvânteze poporul; după aceea Moise şi Aaron intră în cort şi nu se măi văd, pe când poporul aşteaptă afară. În sfârşit, Moise şi Aaron, înfăţişând pe Cristos în însuşirea Lui de Preot şi de împărat, ies şi binecuvântează poporul; slava se arată în toată măreţia ei, focul mistuie arderea de tot, şi toată adunarea se închină până la pământ înaintea Domnului.

Aceasta se întâmpla pe când se făcea sfinţirea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului. Şi mai mult, era urmarea supunerii faţă de Cuvântul Domnului. Dar, înainte ca să părăsim această parte, voi aduce aminte cititorului că tot cuprinsul capitolelor acestea nu este decât „o umbră a bunurilor viitoare”(Evr.10. 1). Aaron şi fiii lui, împreuna, înfăţişează pe Cristos şi casa Sa preoţească. Aaron, singur, înfăţişează pe Cristos în slujba Sa de preot şi de mijlocitor. Moise şi Aaron înfăţişează pe Cristos ca împărat şi Preot. „Ziua a opta” înfăţişează slava învierii, când poporul lui Israel va vedea pe Mesia pe scaunul de domnie ca Preot şi împărat; şi când slava Domnului va umplea tot pământul cum acopăr apele fundul marii. Adevărurile acestea sunt arătate pe larg în Scriptură, şi strălucesc de la un capăt la altul al paginilor insuflate; dar, ca nu cumva cititorul să le ia drept noutăţi îndoielnice, îl trimet să caute cel puţin locurile aceste din Scriptură: Num. 14. 21; Is. 9. 6-7; 11; 25. 6,12;32.1-2; 35; 37. 31-32; 40.1-5; 54; 59.16-21; Ier. 23. 5-8; 30.10-24; 33.6,22; Ezech. 48. 35; Dan. 7.13-14; Osea 14. 4-9;Ţefania 3.14-20; Zah. 3. 8-10, 6. 12-13;14.