Să trecem acum la a doua parte, anume la însemnătatea sângelui. Dacă privim învăţătura jertfei şi a preoţiei, vedem că stropirea cu sânge are aici un loc de căpetenie. „A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă pentru păcat; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul viţelului adus ca jertfă pentru păcat. Moise l-a junghiat, a luat sânge, şi a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur, şi a curăţit altarul; celălalt sânge la turnat la picioarele altarului, şi l-a sfinţit astfel, făcând ispăşire pentru el” (Cap. 8. 14-15). „A apropiat apoi berbecele pentru arderea de tot; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului. Moise l-a junghiat şi a stropit sângele pe altar de jur împrejur” (vers. 18-19). „A adus apoi celălalt berbece, adică berbecele pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aaron şi fiii lui şi au pus mâinile pe capul berbecului. Moise a junghiat berbecele, a luat din sângele lui, şi a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mere de la piciorul lui cel drept. A adus pe fiii lui Aaron, a pus sângele pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare el mâinii drepte, şi pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur” (vers. 22-24).
Înţelesul feluritelor jertfe a fost arătat, întru câtva, în capitolele dintâi ale cărţii acesteia; dar versetele acestea fac să se vadă locul însemnat pe care îl are sângele la închinarea preoţilor în slujba Domnului. Trebuia o ureche stropită cu sânge ca să asculte ce spunea Dumnezeu, o mână atinsă de sânge ca să facă slujbele locaşului sfânt, şi un picior mânjit cu sânge ca să meargă în curtea casei Domnului. Totul era desăvârşit. Stropirea cu sânge era temelia cea mare a oricărei jertfe pentru păcat, iar sângele era în legătură cu toate slujbele preoţiei. În slujba arătată în Levitic, se vede lămurit preţul, puterea şi multa întrebuinţare a sângelui. „Şi după Lege aproape totul este curăţit cu sânge”(Evrei 9. 22). Cristos a intrat în cer, cu sângele Lui însuşi. El se arată pe scaunul slavei în ceruri, din pricina lucrării de la cruce. Faptul că se află pe scaunul slavei, mărturiseşte despre preţul şi primirea de către Dumnezeu a sângelui Său Ispăşitor. El este acolo pentru noi. Chezăşie binecuvântată! Este întotdeauna viu. Nu se schimbă niciodată, iar noi suntem în El, şi aşa cum este El. Ne înfăţişează Tatălui îmbrăcat cu desăvârşirea Lui veşnică; şi Tatăl îşi găseşte plăcerea în noi aşa cum îşi găseşte plăcerea în Acela care ne înfăţişează. Unirea aceasta a noastră cu El este înfăţişată prin „Aaron şi fiii lui” punând mâinile pe capul fiecărui dobitoc adus pentru jertfă. Toţi aveau, înaintea lui Dumnezeu, acelaşi preţ cu jertfa. Fie că era „viţelul adus ca jertfă pentru păcat”, „berbecele pentru arderea de tot”, sau „berbecele pentru închinarea în slujba Domnului”, ei puneau cu toţii mâinile peste capetele acestor dobitoace. Este adevărat că numai Aaron era uns înainte de stropirea cu sânge. El fusese îmbrăcat cu hainele sale pentru slujbă şi uns cu untdelemnul sfânt mai înainte decât fiii lui. Pricina este vădită. Aaron, când este singur, înfăţişează pe Cristos în toată măreţia Fiinţei Lui însuşi; şi, după cum ştim, Cristos s-a arătat în toată vrednicia Lui însuşi şi a fost uns cu Duhul Sfânt, înainte ca să îndeplinească lucrarea de ispăşire. În toate, El are întâietatea (Col. 1).
Totuşi, mai pe urmă, Aaron este făcut una cu fii lui după cum şi Cristos este una cu poporul Său. „Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul” (Evrei. 2.11).