Sfârşitul capitolului 6, ca şi tot capitolul 7, cuprind legea feluritelor daruri, despre care am vorbit mai înainte. Legea jertfei pentru păcat şi pentru vina ne înfăţişează, totuşi, câteva lucruri asupra cărora este bine să ne îndreptăm luarea aminte, înainte de a lăsa această parte însemnată a cărţii noastre.

Sfinţenia lui Cristos nu este înfăţişată în nici unul din daruri aşa de lămurit ca în jertfa pentru păcat. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: „Iată legea jertfei pentru păcat. Vita pentru jertfa de păcat să fie junghiată în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfânt… Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit… Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea: ea este un lucru prea sfânt”(Cap. 6. 25,29). Tot aşa, vorbind despre darul de mâncare: „Acesta este un lucru prea sfânt, ca jertfa pentru păcat şi ca jertfa pentru vină”. Lucrul acesta e vădit. Duhul Sfânt, în arderea de tot, nu avea nevoie să atragă atât de mult luarea aminte asupra sfinţeniei lui Cristos, dar, de teamă ca sufletul să nu piardă din vedere sfinţenia aceasta, privind locul pe care l-a luat Domnul în jertfa pentru păcat, cuvintele, spuse de mai multe ori: „Acesta este un lucru prea sfânt”, le găsim acolo tocmai ca să ne amintească această sfinţenie. Este cu adevărat înălţător să vezi sfinţenia dumnezeiasca a Fiinţei lui Cristos, cum străluceşte în mijlocul întunericului adânc şi groaznic de la Golgota. Acelaşi lucru se vede în legea jertfei pentru vină. Domnul Isus niciodată n-a fost înfăţişat mai lămurit ca „sfântul lui Dumnezeu”, decât atunci când a fost „făcut păcat” pe lemnul blestemat. Groaza de păcatul cu care fusese făcut una pe cruce, nu slujea decât să facă să se vadă mai bine că El era „prea sfânt”. Cu toate că purta păcatul, era fără păcat. Cu toate că suferea mânia lui Dumnezeu, era Prea iubitul Tatălui. Cu toate că era lipsit de lumina lui Dumnezeu, locuia în sânul Tatălui. Măreaţă taină! Cine va pătrunde nemăsuratele ei adâncimi? Şi este minunat lucru că o găsim aşa de bine înfăţişată în legea jertfei pentru păcat.

În afară de asta, cititorii mei trebuie să caute să înţeleagă însemnarea cuvintelor: „Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea”. Faptul că mânca din jertfa pentru păcat sau pentru vină, arăta unirea desăvârşită. Dar, ca să mănânce jertfa pentru păcat, ca să privească păcatele altuia, ca ale lui însuşi, trebuia multă tărie preoţească, cum spun cuvintele: „Toată partea bărbătească dintre preoţi”. „Domnul a vorbit lui Aaron: „Iată, din toate lucrurile pe care Mi le închină copiii lui Israel, îţi dau pe cele care îmi sunt aduse prin ridicare; ţi le dau, ţie şi fiilor tăi, ca drept al ungerii, printr-o lege veşnică, iată ce va fi al tău dintre lucrurile prea sfinte care nu sunt mistuite de foc: Toate darurile din jertfele lor de mâncare, toate jertfele lor pentru păcat, şi toate jertfele pentru vină, pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea prea sfinte să fie ale tale şi ale fiilor tăi. Să le mâncaţi într-un loc prea sfânt; orice bărbat să mănânce din ele; să le priviţi ca sfinte. Iată ce va mai fi al tău: Toate darurile pe care le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare şi legănându-le într-o parte şi în alta, ţi le dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale, împreună cu tine, printr-o lege veşnică. Oricine va fi curat în casa ta, să mănânce din ele”(Numeri 18. 8-11).

Trebuia mai multă tărie preoţească pentru ca să mănânce jertfa pentru păcat sau pentru vină, decât ca să aibă parte de darurile aduse prin ridicare şi legănate într-o parte şi alta. „Fiicele” lui Aaron puteau să mănânce din acestea din urmă. Numai „fiii” puteau să mănânce din celelalte. De obicei cuvântul „bărbat” arăta partea dumnezeiască; vorba „femeie” arată partea omenească. Cel dintâi înfăţişează lucrul în toată tăria lui; al doilea, în nedesăvârşirea lui. Numai Domnul Isus a avut toată tăria preoţească să ia asupra Lui păcatele poporului Său. El s-a făcut în totul una cu noi, încât putem să avem încredere deplină şi fericită că, păcatul şi vina noastră au fost şterse în chip dumnezeiesc. Dacă Cristos s-a făcut în totul una cu noi, păcatul şi vina au fost şterse în totul şi, că au fost şterse în totul, se vede lămurit la cruce. Totul a fost împlinit.

Păcatul, vina, cerinţele lui Dumnezeu, cerinţele omului, totul a fost regulat pentru veşnicie; şi acum, o pace deplină este partea tuturor, care, prin har, primesc ca adevărată mărturia lui Dumnezeu. Pacea şi fericirea celui credincios atârnă în totul de desăvârşirea jertfei lui Cristos. Nu este vorba aici de felul în care o primeşte, de ce gândeşte sau simte în această privinţă. Este vorba numai să primească, prin credinţă, mărturia lui Dumnezeu despre preţul jertfei. Binecuvântat să fie Domnul pentru această cale a păcii, aşa de desăvârşită. Dacă ar înţelege-o, prin Duhul Sfânt, atâtea suflete tulburate!

Sfârşim aici adâncirea gândurilor noastre într-una dintre cele mai bogate părţi ale Scripturii. N-am putut să culegem decât câteva spice. Abia dacă am pătruns sub partea din afara a unei mine de nesecat. Dacă, în acest timp, cititorul a fost adus, pentru întâia dată, să privească darurile, ca atâtea înfăţişări felurite ale jertfei celei mari, şi dacă a fost adus la picioarele Doctorului celui mare, ca să înveţe să cunoască mai bine aceste adâncimi pline de viaţa, a fost atinsă o ţintă, pentru care trebuie se fim adânc recunoscători.