Acest capitol cere puţine lămuriri. El cuprinde înşirarea mişcătoare a binecuvântărilor unite cu ascultarea, de o parte, şi urmările grozave ale neascultării, de altă parte. Dacă Israel ar fi fost ascultător, ar fi fost nebiruit. Dumnezeu ar fi fost în totdeauna scutul şi apărarea lor. Nici-o altă armă făurită împotriva lor n-ar fi izbutit. Dar Dumnezeu nu putea sta decât în mijlocul unui popor ascultător. Domnul nu putea să sfinţească prin starea Lui neascultarea şi răutatea. Neamurile cari se închinau la idoli de jur împrejurul său, puteau să se mândrească cu tăria lor şi puterea lor militară. Israel nu se putea bizui decât pe braţul Domnului şi acest braţ nu putea niciodată să se întindă ca să apere nelegiuirea şi răzvrătirea. Tăria lor era să meargă cu Dumnezeu intr-un duh de dependenţă şi de ascultare. Cată vreme mergeau în felul acesta, împrejurul lor era un zid de foc, care să-l apere împotriva oricărui vrăjmaş şi împotriva oricărei primejdii.