Capitolul de faţă este ca o dare de seama asupra cârmuirii dumnezeieşti în lume, şi totuşi găsim în el lucruri ca acestea. Aici vedem pe Dumnezeu ca un cârmuitor, răspunzând, în îndurarea Sa răbdătoare, la cele dintâi şi cele mai slabe suspine ale unei inimi înfrânte şi pocăite. Istoria Judecătorilor şi a împăraţilor ne dă multe pilde în cari se vede acest har în cârmuirea dumnezeiască. Adeseori, sufletul Domnului a fost îndurerat din pricina lui Israel (Judecători 10:16) şi le-a trimes un izbăvitor după altul, până când în cele din urmă nu i-a mai rămas nici-o nădejde, şi cinstea scaunului de domnie a cerut izgonirea lor din ţara pe care erau cu totul nevrednici s-o păstreze.
Toate acestea privesc cârmuirea lui Dumnezeu în lume. Dar în curând Israel va fi pus în stăpânirea ţării Canaanului, în puterea harului neschimbat şi nemărginit arătat în dreptatea dumnezeiască prin sângele de pe cruce. Nu prin faptele legii, nici prin aşezământul unei economii trecătoare, ci prin harul acela care „domneşte ca să dea neprihănirea prin Isus Hristos, Domnul nostru” – în puterea lui, ei nu vor mai fi izgoniţi niciodată din ţinuturile stăpânite de ei Nici-un vrăjmaş nu-i va mai tulbura. Se vor bucura de o odihnă desăvârşită sub scutul bunei voinţe a Domnului. Stăpânirea lor asupra ţării va fi potrivit harului dumnezeiesc cel veşnic, şi în puterea legământului celui veşnic „Ei vor fi mântuiţi de Dumnezeul Cel sfânt printr-o mântuire veşnică” (Isaia 45:17).
Facă Duhul lui Dumnezeu să înţelegem mai bine adevărul dumnezeiesc, şi să judecăm lucrurile cari sunt deosebite şi să împărţim cum trebuie cuvântul adevărului.