Toate clasele şi toate stările poporului puteau să simtă înrâurirea sfântă şi binefăcătoare a acestei înalte orânduiri. Cel surghiunit se întorcea în ţara sa; robul era lăsat slobod, datornicul era iertat de datoria lui; fiecare familie îşi deschidea sânul ca să-şi primească din nou pe cei depărtaţi de mult din ea; fiecare moştenire sau stăpânire îşi găsea iar stăpânul izgonit. Sunetul trâmbiţei era semnal binevenit şi zguduitor pentru cel închis, ca să plece; la auzul lui, robul arunca de pe el lanţurile, ucigaşul fără voie se întorcea acasă; săracii şi cei ce sărăciseră intrau iar în stăpânirea moştenirilor pe cari le pierduseră. De îndată ce se auzea sunetul trâmbiţei, se ridica măreţ valul puternic al binecuvântărilor şi îşi trimetea adierile înviorătoare până în locurile cele mai depărtate ale ţării, aşa de mult ocrotită de Domnul.