Ne mai rămâne să vedem cea din urmă parte a darului de mâncare, anume „sarea”. „Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare”. Cuvintele: „sarea legământului”, arată felul legământului. Dumnezeu însuşi l-a făcut în aşa fel încât cu nici un chip să nu se poată schimba – nici o înrâurire să nu-l poată strica vreodată. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare” (Col. 4. 6). Cuvintele Omului desăvârşit nu erau numai pline de har, dar şi pătrundeau, erau cuvinte dumnezeieşti. El n-a spus niciodată vreun cuvânt, care să nu fi fost pătruns de mirosul de tămâie, şi, în acelaşi timp, dres cu sare. Întâi era plăcut lui Dumnezeu, şi, în al doilea rând, era de cel mai mare folos omului.
Adesea, vai, inima stricată şi gustul rău al omului nu pot să sufere darul de mâncare, sărat de Dumnezeu. Dovadă, de pildă, ceea ce s-a întâmplat la Nazaret (Luca 4.16-29). Acolo, toţi mărturiseau despre El, se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura Lui; dar, când drege aceste cuvinte cu sarea atât de trebuincioasă ca săi păzească de înrâurirea mândriei lor, s-au umplut de mânie şi au vrut să-L arunce de pe sprânceana muntelui, pe care era zidita cetatea lor.
La fel, în Luca 14, cuvintele Sale pline de har atrăseseră mulţimea după El; atunci amestecă sarea. „Veniţi, căci totul este gata” iată ce era harul. Dar, adaugă: „Oricine nu lasă tot ce are, nu poate să fie ucenicul Meu”, iată „sarea”. Harul atrage, dar sarea este bună. Predicile, care arată „harul”, atrag mulţimea, dar acelea pline de sare, nu atrag. În unele timpuri şi în unele împrejurări, evanghelia curată a harului lui Dumnezeu este căutată de mulţime; dar, când se vede lămurit sarea, scaunule rămân goale îndată, ne mai rămânând decât acel care au fost atinşi de puterea Cuvântului.