Pe lângă aceasta, privind casa lui Aaron, vedem că nimic nu putea rupe legăturile dintre el şi fiii săi. Multe lucruri împiedicau folosinţa deplina a drepturilor ce ţineau de aceste legături de rudenie. Un fiu al lui Aaron putea „să se spurce prin atingerea de vreun mort”. Putea să se spurce printr-o căsătorie nelegiuită, putea să aibă vreo „meteahnă” trupească, putea să fie „orb sau şchiop”, putea să fie „pipernicit”. Oricare din aceste metehne ar fi atins în chip vădit folosirea drepturilor şi împlinirea slujbelor ce ţineau de această legătură de rudenie. Dar nici una din aceste metehne nu se putea atinge de legăturile întemeiate pe firea omenească.
Una este să fii copil al lui Dumnezeu şi altceva este să te bucuri de părtăşia şi slujba preoţilor. După cum fiii lui Aaron, deşi fiind preoţi prin naştere, totuşi erau lipsiţi de multe drepturi din pricina întinărilor arătate în lege si a beteşugurilor trupeşti; noi de-asemenea, deşi preoţi pentru Dumnezeu, prin naşterea din nou, suntem lipsiţi de multe drepturi mari şi sfinte ce ţin de starea noastră, din pricina întinărilor morale şi a lipsurilor duhovniceşti. Suntem dezbrăcaţi de mai multe din vredniciile noastre, printr-o creştere duhovnicească rea. Ne lipseşte un ochi curat, o tărie duhovnicească, o jertfire de sine întreagă, din inimă. Suntem mântuiţi prin harul fără plată al lui Dumnezeu, pe temeiul jertfei desăvârşite a lui Hristos. „Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus” dar mântuirea şi legătura cu Dumnezeu sunt doua lucruri cu totul deosebite. Legătura dintre tată şi fiu este un lucru şi ascultarea este cu totul altceva.
Lucrul acesta trebuie să-l deosebim cu băgare de seamă. Partea pe care o cercetam lasă să se vadă această deosebire cu o mare putere şi în chip foarte luminos. Dacă se întâmpla ca unul din fiii lui Aaron sa aibă „vreo frântură la picioare sau la mâini”, era el lipsit de legătura fiască? Negreşit că nu. Era el lipsit de starea lui de preot? Nicidecum. Dimpotrivă, iată ce se spune hotărât: „Din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănânce” (Levitic 21:22). Ce pierdea el oare prin beteşugul lui trupesc? Nu-i era îngăduit să împlinească unele din cele mai înalte lucrări ale slujbei preoţeşti: „Dar să nu se ducă la perdeaua dinlăuntru şi să nu se apropie de altar” (Levitic 21:23). Acestea erau lipsuri straşnice şi cu toate că se spune că omul nu avea nici un amestec în cele mai multe din aceste beteşuguri trupeşti, faptul acesta nu schimba cu nimic hotărârea. Dumnezeu nu putea să aibă un preot cu meteahnă la altar, nici o jertfă cu pată pe altarul Său. Trebuia ca atât jerfitorul cât şi jertfa să fie fără prihană. „Nici-un om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc” (Levitic 21:21). „Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită” (Levitic 22:20).