Versetele 16 şi 17 cer o deosebită luare aminte. „Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău”. Este un îndemn care se potriveşte copiilor lui Dumnezeu din toate timpurile. Unul care umblă cu bârfeli face un, rău de neînchipuit. Cu drept cuvânt, S-a zis, că el face rău la trei inşi – lui însuşi, celui ce-l asculta şi celui pe care-l vorbeşte de rău. Acestea sunt urmările; cât despre celelalte urmări, cine le-ar putea număra? Să ne păzim cu multă grijă de acest păcat grozav. Să nu lăsăm niciodată să ne scape de pe buze vre-o bârfeală şi să nu ne oprim niciodată ca să ascultăm pe un bârfitor. Totdeauna să ştim să ne împotrivim cu o faţă mâhnită limbii clevetitoare, după cum vântul de miazănoapte aduce ploaia (Pilde 25:23).
În versetul 17 vedem ce trebuie să ia locui vorbirii de rău: „Să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui”. În loc să vorbesc de rău pe aproapele meu către un altul, sunt poftit să mă duc de-a dreptul la el şi să-l mustru, dacă am pentru ce. Aceasta este calea dumnezeiască de urmat, a dracului, este să te duci şi să bârfeşti de adevărat ca omul care putea să umble fără teamă prin curţile casei Domnului şi să se hrănească din „pieptul legănat” şi din „spata ridicată” jertfei.
Această deosebire este uşor de priceput la fiii lui Aaron, şi, prin urmare, va sluji ca o zugrăvire a adevărului privitor la mădularele adevăratei case preoţeşti, peste care veghează Marele nostru Preot, şi de care ţin toţi adevăraţii credincioşi (Evrei 3:6). Orice copil al lui Dumnezeu este preot. El este scris în slujba casei preoţească a lui Hristos. Poate ca el să nu ştie lucrul acesta; dar starea lui, ca preot nu se sprijineşte pe cunoştinţa lui, ci pe viaţă. Încercările lui de a cunoaşte lucrurile pot fi foarte proaste, dar locul lui, ca preot, nu atârnă de încercări, ci de viaţă. Cunoştinţele lui pot fi foarte mărginite, dar, legăturile lui, ca preot, nu vin din cunoştinţe întinse, ci din viaţă. El este născut din Dumnezeu, în starea şi în legăturile preotului. El însuşi n-a făcut nimic ca să fie în această stare. El n-a ajuns preot prin silinţele lui. El este preot prin naştere. Preoţia duhovnicească, cu toate slujbele duhovniceşti ce atârnă de ea, este urmarea naşterii din nou. Putinţa de a se bucura, de a ajunge drepturile şi de a împlini slujbele unei stări, nu trebuie amestecată cu starea însăşi; aceste lucruri trebuiesc bine deosebite. A fi preot este cu totul altceva decât slujba de preot.