Două gânduri de seamă găsim în acest capitol: Întâi, că viata este a lui Dumnezeu, şi al doilea, că puterea ispăşirii este în sânge. Şi Domnul dă o însemnătate deosebită acestor două gânduri. El vroia ca ele să fie săpate adânc în inima fiecărui mădular al adunării.
„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată ce a poruncit Domnul. Dacă cineva din casa lui Israel junghie în tabără sau afara din tabără un bou, un miel sau o capră, şi nu-l aduce la uşa cortului întâlnirii, ca să-I aducă dar Domnului înaintea cortului Domnului, sângele acesta va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său” (versetele 1-4). Iată un lucru de cea mai mare însemnătate; şi putem sa întrebăm ce urmare avea aducerea unei jertfe altfel decât era rânduit aici? Nu era nici mai mult, nici mai puţin decât defolierea lui Dumnezeu de drepturile Sale, şi predarea lor în mâna Satanei. Dar, ar fi putut zice cineva: „Nu pot eu oare să aduc jertfa în orice loc?” Nu. Căci: „Viaţa este a lui Dumnezeu, şi drepturile, pe care le are El asupra ei, trebuiesc recunoscute în locul arătat de El – înaintea cortului Domnului”. Aici era singurul loc de întâlnire între Dumnezeu şi om. Aducerea jertfelor în altă parte arăta ca inima nu voia pe Dumnezeu.
Învăţătura pe care o scoatem de aici e foarte lămurită. Dumnezeu a hotărât un loc, în care să întâlnească pe păcătos şi locul acesta este crucea – înfăţişată de altarul de aramă. Aici şi numai aici, drepturile lui Dumnezeu asupra vieţii au fost recunoscute cum se cuvine. A da la o parte acest loc de întâlnire însemnează a atrage judecata asupra noastră înşine, însemnează a călca în picioare drepturile lui Dumnezeu şi a ne lua un drept asupra vieţii pe care toţi l-au pierdut. Iată ce trebuie să recunoaştem. „Preotul să le stropească sângele pe altarul Domnului, la uşa cortului întâlnirii, şi să ardă grăsimea care va fi de un miros plăcut Domnului” Sângele şi grăsimea sunt ale lui Dumnezeu. Şi tocmai lucrul acesta l-a recunoscut pe deplin Domnul Isus. El Şi-a predat toata viaţa lui Dumnezeu. El S-a dus de bună voie la altar, şi Şi-a lăsat pe acest altar viaţa Lui de preţ, al cărei miros de preţ S-a ridicat până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Scumpul nostru Mântuitor, ce plăcut este să ne aducem aminte de Tine în fiecare clipă.