„Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in, şi să-şi pună pe trup izmene de in; să se încingă cu brâul de in şi, să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veşmintele sfinţite, cu care se va îmbrăca el, după ce îşi va spăla trupul în apă” (versetul 4). Aaron, spălat cu o apă curata şi îmbrăcat cu veşminte albe de in, ne arată în chip vădit pe Domnul Isus săvârşind lucrarea de mântuire. El Se arata, în persoana şi firea Lui, cu totul sfânt şi fără pată. „Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” (Ioan 17:19). Ce lucru de seama să priveşti – ca să zicem aşa – Fiinţa însăşi a Domnului Isus, în toată sfinţenia Sa. Sfântul Duh Se bucură de tot ce poate să arate pe Cristos poporului Sau; şi, sub orice înfăţişare L-am privi, vedem în El pe acelaşi desăvârşit, curat, slăvit şi neasemănat Isus, „Căpetenie între zece mii şi toată Fiinţa Sa este dorit”. El n-avea nevoie să facă, nici să poarte ceva – ca sa fie curat şi fără pată. N-avea nevoie nici de apă şi nici de in subţire. El era cu adevărat „Sfântul lui Dumnezeu”. Tot ce făcea şi purta Aaron – spălarea şi veşmintele, – nu sunt decât umbre slabe a ceea ce este Domnul Cristos. Legea nu era decât „umbra” şi nicidecum „înfăţişarea adevărată a bunurilor viitoare”. Slăvit să fie Dumnezeu, că noi n-avem numai umbra, ci chiar pe Domnul Isus însuşi.