Să vedem acum ce ne înfăţişează acest capitol. „Iată cum să intre Aaron în sfântul locaş: să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbece pentru arderea de tot” (versetul 3). Aici avem din nou cele două mari înfăţişări ale jertfei de ispăşire făcută de Domnul Isus: slava lui Dumnezeu şi răspunderea, în chip desăvârşit, la cele mai mari nevoi ale omului. În toate slujbele din ziua aceasta deosebită, nu se pomenea de nici un dar de mâncare, sau de vreo jertfă de mulţămire. Nu este înfăţişată nici viaţa – ca om desăvârşit – a Domnului Isus, nici legătura cu Dumnezeu, ca urmare a jertfei de ispăşire. Singurul lucru despre care se vorbeşte în acest capitol este „ispăşirea”, sub cele două înfăţişări ale ei, ca împlinind toate drepturile lui Dumnezeu – drepturile firii Sale, ale Fiinţei Sale, ale scaunului Său de domnie; – şi, în al doilea rând, răspunzând pe deplin la toată vina omului şi la toate nevoile lui. Trebuie să avem mereu înainte aceste două laturi ale ispăşirii, dacă vrem să pricepem lot adevărul ce ni se înfăţişează în acest capitol. „Iată cum va intra Aaron în sfântul locaş” cu ispăşirea, care apără pe deplin slava lui Dumnezeu, în toate privinţele, fie cu privire la sfaturile Sale de iubire mântuitoare faţa de Biserică, faţă de Israel şi faţa de întreaga făptură, fie cu privire la toate drepturile Lui în cârmuire şi cu ispăşirea care răspunde, pe deplin, stării de păcat vrednica de pedeapsă a omului.