„Să nu fie nimeni în cortul întâlnirii când va intra Aaron să facă ispăşirea în sfântul locaş, până va ieşi din el. Să facă ispăşirea pentru el şi pentru casa lui şi pentru toată adunare lui Israel” (versetul 17). Trebuia ca Aaron să aducă o jertfă pentru păcatele sale şi pentru păcatele poporului. El nu putea să intre în sfântul locaş decât pe temeiul sângelui. În versetul 17, vedem jertfa lui Cristos, făcută pentru Biserică şi pentru adunarea lui Israel. Biserica intră acum în „locul prea sfânt, prin sângele lui Isus” (Evrei 10). Cât despre Israel, mahrama este încă peste inimile lor (2 Cor. 3). Ei sunt încă departe, cu toate că au fost pe deplin înştiinţaţi prin cruce de iertarea şi strângerea lor din nou laolaltă – dacă se vor întoarce la Domnul. La drept vorbind, vremea de acum este, pentru ei, ziua ispăşirii lor. Adevăratul Aaron a intrat în cer chiar cu sângele Sau, ca să ne înfăţişeze pe noi înaintea lui Dumnezeu. Dar în curând El va veni sa facă şi adunarea lui Israel să se bucure de urmările mântuirii săvârşite de El. Până atunci, casa Lui, adică toţi adevăraţii credincioşi sunt în strânsa legătură cu El, având siguranţa că vor intra în „locul cel sfânt, prin sângele lui Isus”.