Este lămurit că leprosul era tot atât de curat, înaintea ochilor lui Dumnezeu, în cea dintâi zi, când fusese stropit cu sânge de şapte ori, deci cu o putere desăvârşită de ispăşire, ca şi în ziua a şaptea. Unde era atunci deosebirea? Nu în starea lui, ci în legătura lui personală. A şaptea zi, el trebuia să înceapă nimicirea în întregime a tot ce ţinea de firea sa veche. El trebuia să priceapă că nu numai lepra de pe trup trebuia îndepărtată, dar chiar şi podoabele trupului, tot ce era în legătură tot ce ţinea de vechea zidire.
Una este să ştiu că Dumnezeu mă vede mort, din pricina firii mele pământeşti; şi cu totul altceva este să mă „socotesc” ca mort să mă dezbrac, în fapta, de omul cel vechi şi de poftele lui, înfrânându-mi cu desăvârşire mădularele pământeşti. Poate că la lucrul acesta se gândesc multe persoane evlavioase, când vorbesc de sfinţire treptată. Lucrul este bun în el însuşi, deşi aceste persoane nu-l înţeleg întocmai cum ni-l înfăţişează Scripturile. Leprosul era declarat curat, din clipa în care era stropit cu sânge şi cu toate acestea el trebuia să se cureţe. Pentru ce? Pentru că atunci când era stropit cu sânge, leprosul era curat înaintea lui Dumnezeu; pe urmă, însă, el trebuia să arate, în purtarea lui, că într-adevăr era curat. Tot aşa e şi cu cel credincios, întrucât este una cu Hristos, el este spălat, sfinţit şi neprihănit, primit, desăvârşit. (1 Corinteni 6:11; Efeseni 1:6; Coloseni 2:10). Acesta este locul şi starea lui neschimbată înaintea lui Dumnezeu. El este pe deplin sfinţit şi socotit neprihănit, căci Cristos este măsura sfinţeniei şi neprihănirii, după Cuvântul lui Dumnezeu. Dar în urmă, înfăptuirea acestora în sufletul credinciosului, şi arătarea lor în viaţa şi mărturia sa, dă naştere unui alt şir de gânduri. De aceea se zice: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şl a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frică de Dumnezeu” (2Corinteni 7:1). Din pricină că Cristos nea curăţit cu sângele Său scump, suntem chemaţi „să ne curăţim”, potrivindu-ne viaţa după Cuvânt, prin Duhul. „El, Isus Cristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. Căci trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şl sângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor” (1Ioan 5:6-8). Avem aici ispăşirea prin sânge, curăţirea prin Cuvânt, şi puterea prin Duhul, toate zidite pe temeiul morţii lui Cristos, şi lămurit înfăţişate prin poruncile privitoare la curăţirea leprosului.