Dacă prin scoaterea pietrelor întinate se oprea întinderea răului, nu mai era nevoie de nici o judecată. Casa nu mai trebuia socotita ca fiind supt judecată ci, după ce era curăţită prin sânge, se putea locui iar în ea.

Acum să venim la învăţătura pe care o scoatem de aici. Ea este, în acelaşi timp, însemnată, sfântă şi practică. Să luăm, spre pildă, biserica din Corint. Era o casă duhovnicească, zidită din pietre duhovniceşti; dar, vai, ochiul de vultur al apostolului întrezărea pe zidurile ei urme de semne cât se poate de bănuitoare. Era el nepăsător? Hotărât că nu. El era prea mult pătruns de Duhul Stăpânului casei, pentru ca să îngăduie, o singură clipă, această stare supărătoare. Totuşi el nu era nici grăbit, nici nepăsător. El a poruncit să se scoată piatra plină de lepră şi să se răzăluiască, cu de amănuntul, casa. Apoi, a aşteptat cu răbdare să vadă urmarea. Şi ce a urmat? Tot ceea ce îi putea dori inima: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit, şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost mare… În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta” (Vezi 1 Corinteni 5 şi 2Corinteni 7:6-7,11). Iată o pildă frumoasă. Grija plină de râvnă a apostolului era răsplătită cum se cuvine; rana împiedecată să se întindă, adunarea scăpată de înrâurirea vătămătoare a răului ne judecat.

Să luăm o altă pildă însemnată: „Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţita cu două tăişuri: Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu şti Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când A tipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatra de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfei idolilor, şi să se dea la curvie. Tot aşa şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc. Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, si Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele” (Apoc 2:12-16). Dumnezeiescul Preot stă aici ca judecător faţă de casa Lui din Pergam. El nu putea rămânea nepăsător faţă de nişte semne care arătau o stare rea. Dar, se foloseşte de har şi de răbdare şi le dă timp să se pocăiască. Daca înştiinţările, mustrările şi rânduielile de purtare nu slujesc la nimic, atunci judecata va trebui să-şi urmeze mersul.

Aceste lucruri sunt pline de învăţătură practică în ce priveşte temelia Bisericii. Cele şapte biserici din Asia ne dau felurite înfăţişări izbitoare ale Casei aflată sub judecata preoţească. Trebuie să le adâncim cu îngrijire şi cu rugăciune. Ele sunt nespus de scumpe. N-ar trebui s-avem odihnă câtă vreme în Biserică se vede ceva, orice ar fi, care dă de bănuit. Am putea fi ispitiţi să zicem: asta nu mă priveşte, dar e datoria tuturor acelora care iubesc pe stăpânul casei sa îngrijească cu gelozie şi evlavie de curtea acestei case, şi, dacă ne dăm înapoi de la împlinirea acestei datorii, aceasta nu ne va fi nici spre cinstea, nici spre folosul nostru în ziua Domnului.

Nu merg mai departe cu cele ce s-ar mai putea spune în privinţa aceasta; voi adăuga numai, acum la sfârşitul acestui capitol, că sunt încredinţat că în tot ceea ce s-a spus despre lepră avem şi oglindirea vie a planului după care Dumnezeu a lucrat în har nu numai faţă de casa lui Israel, ci şi faţă de Biserică.