Darul de mâncare înfăţişează pe „Omul Isus Cristos” în viaţa Lui pe deplin omenească. La leprosul curăţit, darul de mâncare este strâns legat cu arderea de tot; şi tot aşa stau lucrurile cu oricare păcătos mântuit. Numai atunci, când ştim că păcatele ne sunt iertate, şi că rădăcina sau obârşia păcatului este judecată, ne putem bucura, prin puterea Duhului, în măsura dată fiecăruia, de legătura cu Dumnezeu, cu privire la această fiinţă binecuvântată, care a trăit aici pe pământ o viaţă în totul omenească, apoi s-a adus pe sine însuşi lui Dumnezeu, ca jertfă fără pată, pe cruce. Astfel, cele patru şiruri de daruri ne sunt înfăţişate în curăţirea leprosului după rânduiala lor dumnezeiască, şi anume darul pentru vină, jertfa pentru păcat, arderea de tot şi darul de mâncare, fiecare arătând o latură deosebită a prea iubitului nostru Domn Isus Cristos. Aici se sfârşeşte arătarea rânduielilor lui Dumnezeu cu privire la lepros; şi ce arătare minunată I se dezvăluire, a grozăviei păcatului, a harului şi a sfinţeniei lui Dumnezeu, a însemnătăţii Fiinţei lui Cristos şi a urmării lucrării Sale!

Nimic mai însemnat decât să luăm seama la urmele harului dumnezeiesc pornind din locul prea sfânt, ca să meargă până la locul întinat, unde şedea leprosul, cu capul gol, cu buza acoperită şi hainele sfâşiate. Dumnezeu cerceta pe lepros acolo unde se afla, dar nu-l lăsa acolo. El înainta spre el, gata să facă o lucrare, pe temeiul căreia putea să-l aducă într-un loc mai bun, la o legătură mai strânsă, pe care n-o cunoscuse vreodată mai înainte. Pe temeiul acestei lucrări, leprosul era dus din locul său de întinare şi surghiun, chiar până la uşa cortului întâlnirii, locuinţa preoţilor, ca să se bucure de drepturile deosebite ale acestora (citeşte şi Exod 29:20-21). Cum ar fi putut el ajunge la o asemenea cinste? Cu neputinţă prin purtarea lui oricât de puţin ar fi atârnat de el, ar fi lâncezit şi ar fi murit în lepra lui, dacă Harul desăvârşit al Dumnezeului lui Israel nu s-ar fi coborât până la el, pentru ca să ridice pe nenorocit de supt gunoi şi să-l aşeze printre „voievozii poporului Său.”

Dacă a fost vreodată o împrejurare în care silinţele omeneşti, vrednicia omenească şi neprihănirea omenească să fie pe deplin încercată şi cu desăvârşire lămurită, negreşit că este împrejurarea cu leprosul. Ar însemna să pierzi vremea, dacă în faţa unui asemenea caz, ai încerca să vorbeşti despre o lucrare omeneasca. Trebuie să fie foarte lămurit, chiar pentru cititorul cel mal uşuratic, că nimic, în afară de harul fără plată, care domneşte prin dreptate, nu putea face faţă stării leprosului şi nevoilor lui. Şi cât de minunat lucra acest har, El se coboară până în locurile cele mai josnice, ca să ridice pe lepros până la cele mai înalte culmi. Priviţi ce pierdea leprosul şi ce câştiga. Pierdea tot ce ţinea de firea lui, şi câştiga sângele ispăşirii şi harul Duhului. Câştigul lui era într-adevăr nespus de mare. El era cu mult mai bogat, decât dacă n-ar fi fost scos afară din tabără. Aşa este harul lui Dumnezeu! Aceasta este puterea şi însemnătatea, tăria şi însuşirea sângelui lui Isus!

Ce mult se aseamănă toate acestea cu fiul risipitor din Luca 15! Şi la el, lepra lucrase şi ieşise deasupra. Şi s-a dus, în ţara îndepărtată a întinăciunii, în care păcatele lui şi nebuneasca iubire de sine a locuitorilor tării făcuseră pustiu în jurul lui. Dar, binecuvântată fie în veci dragostea duioasa şi adâncă a Tatălui, căci ştim cum se sfârşeşte toată istoria! Fiul pierdut a găsit un loc mai sus şi a avut parte de o legătură mai înaltă, pe care n-o cunoscuse niciodată mai înainte. „Viţelul cel gras” nu fusese niciodată tăiat pentru el mai înainte. Niciodată mai înainte nu fusese îmbrăcat cu „haina cea mai buna”. Şi din ce pricină toate acestea? Era vorba, oare, despre meritele fiului risipitor? Oh nu! Era vorba numai de iubirea Tatălui.

Iubite cititor, te întreb: poţi tu citi arătarea îndurărilor lui Dumnezeu faţă de lepros, în Levitic 14, sau a purtării Tatălui cu fiul risipitor, în Luca 15, şi să nu ai un simţământ mai puternic de dragostea care este în sânul lui Dumnezeu, care se revarsă în Fiinţa şi lucrarea lui Cristos, care este descoperită în Scriptura adevărului şi care este turnată prin Duhul Sfânt în inima credinciosului? Doamne, dă-ne o legătura mai strânsă şi statornică cu Tine însuti!