Dar Dumnezeu nu se putea mulţumi numai cu ispăşirea păcatelor prin sângele ispăşitor. Cu toate că ispăşirea aceasta este un lucru foarte însemnat, este totuşi ceva şi mai însemnat preotul să ia untdelemn din log, şi să toarne în palma mâinii stângi.
Astfel, mădularele noastre nu numai că sunt curăţite prin sângele lui Cristos, dar sunt şi închinate lui Dumnezeu, prin puterea Duhului. Lucrarea lui Dumnezeu nu este numai o lucrare tainică, ci este şi o lucrare care se vede. Urechea nu mai trebuie să fie mijlocul de arătare al necurăţiei, ci, de acum, trebuie să fie „gata să asculte” glasul bunului Pastor. Mâna nu mai trebuie să fie folosită ca unealtă a nelegiuirii, ci trebuie să fie întinsă pentru fapte bune, de milă şi de adevărată sfinţenie. Piciorul nu mai trebuie să păşească pe cărările nebuniei, ci să alerge pe căile sfintelor porunci ale lui Dumnezeu. In sfârşit, omul, în întregime, trebuie să fie închinat lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt.
Să luăm însă seama bine că „untdelemnul” este pus „peste sângele jertfei pentru vină”. Sângele lui Cristos este temelia dumnezeiască a lucrărilor Duhului Sfânt. Sângele şi untdelemnul merg împreună. Câtă vreme suntem păcătoşi, nu putem şti nimic despre untdelemn, decât pe temelia sângelui. Untdelemnul n-ar fi putut fi pus pe lepros, mei înainte de a fi stropit cu sângele jertfei pentru vină. „Aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”. Această minunată potrivire dumnezeiască între curăţirea leprosului şi lucrarea de mântuire a Domnului Isus, trezeşte uimire în inima celui născut din nou. Cu cât vom cerceta curăţirea leprosului mai cu de-amănuntul, cu cât vom îndrepta asupra ei lumina Scripturii, cu atât îi vedem mai bine frumuseţea şi puterea. E de la sine înţeles că tot aşa este cu toate asemănările din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este nevoie de nici o opintire duhovnicească pentru priceperea lor. Să luăm pe Cristos drept cheie ca să deschidem comoara bogată a asemănărilor, să-i cercetăm cuprinsul atât de scump, la lumina lămpii cereşti a Cărţii insuflate; Duhul Sfânt să ne fie tălmaci, şi vom fi pe deplin zidiţi sufleteşte, luminaţi şi binecuvântaţi. „Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de întinăciunea lui”. Aici, avem înfăţişat pe Cristos, nu numai ca Cel care a purtat păcatele noastre, dar şi ca Cel care a pus capăt păcatului: rădăcini şi ramuri; ca Cel ce a nimicit toată zidirea (sistemul) păcatului: „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” „jertfa pentru toată lumea”. Ca dar pentru vină, Cristos a ridicat toate păcatele mele Ca dar pentru păcat, El a lovit rădăcina cea mare din care ieşeau aceste păcate. El a făcut tot ce trebuia; dar îl cunosc mai întâi ce dar pentru vină, pentru ca aşa am nevoie de El la început. „Cunoştinţa păcatelor mele” mă nelinişteşte înainte de orice. Scumpul meu, pentru vină s-a îngrijit de ele Cristos în chip dumnezeiesc. Apoi, înaintând, descopăr ca toate aceste păcate aveau o rădăcină, o tulpină, şi eu găsesc în mine această rădăcină sau această tulpină. Şi de acestea s-a îngrijit scumpa mea Jertfă pentru păcat. Rânduiala, urmată în curăţirea leprosului, este deplină. Este tocmai rânduiala pe care trebuie s-o urmeze orice suflet. Mai întâi vine darul pentru vină, şi apoi darul pentru păcat.
„În urmă se junghie arderea de tot”. Acest dar ne înfăţişează priveliştea cea mai înaltă cu putinţă, a morţii lui Cristos. Este Cristos, aducându-se pe Sine însuşi, jertfă fără pată, lui Dumnezeu, fără să aibă vre-o legătură fie cu vina, sau cu păcatul. Este Cristos, mergând la cruce, cu o jertfire de sine de bună voie, şi acolo, aducându-se pe Sine însuşi ca jertfă de un miros plăcut lui Dumnezeu.