Haina sau pielea ne aduce aminte de împrejurările sau obiceiurile unui om. Este un punct de vedere cu totul practic. Trebuie să ne păzim de creşterea răului în căile noastre, tot aşa cum trebuie să ne păzim de răul din noi înşine. Vedem aici aceeaşi cercetare plină de răbdare cu privire la o haină ca şi la un om. Nu este nici o grabă, nici o nepăsare. „Preotul să cerceteze rana şi să închidă şapte zile lucrul cu rana”. Nu trebuie să fie nici nepăsare, nici ne îngrijire. Răul se poate strecura în mii de feluri în obiceiurile şi căile noastre; de aceea, îndată ce băgăm de seamă ceva ce dă de bănuit, trebuie să-l supunem unei cercetări preoţeşti, liniştite şi cu răbdare. Trebuie să fie „închis şapte zile”, pentru ca să aibă destul timp să se arate în totul. „Să cerceteze a şaptea zi rana. Dacă rana s-a întins pe haină, în urzeala sau in bătătură, pe piele sau pe lucrul acela de piele, este o rană de lepra învechită: lucrul acela este necurat. Să ardă haina”. Obiceiul rău trebuie lepădat în clipa când îl descopăr. Daca mă găsesc într-o stare rea, trebuie s-o părăsesc. Arderea hainei arată judecarea răului, fie în obiceiurile, fie în împrejurările în care se află un om. Nu trebuie să glumim cu răul. In anumite cazuri, haina trebuia „spălată”, ceea ce însemnează lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu asupra obiceiurilor unui om. „Preotul să poruncească să se spele partea atinsă de rană, şi să-l închidă a doua oară şapte zile”. Trebuie o aşteptare plină de răbdare ca să ne încredinţăm de lucrarea Cuvântului. „Preotul să cerceteze rana, după ce se va spăla. Şi dacă rana nu şi-a schimbat înfăţişarea, să fie arsă în foc”. Când este ceva cu totul rău şi de nevindecat în starea noastră sau în obiceiurile noastre, n-avem altceva de făcut decât să-l aruncăm în întregime „Dacă preotul vede că rana a mai scăzut, după ce a fost spălata, s-o rupă din haină”. Cuvântul poale să-şi facă lucrarea, pentru că ceea ce e rău în purtarea unui om, sau în starea sa, să fie părăsit şi astfel răul să fie înlăturat; dar, dacă, totuşi, răul nu încetează, el trebuie osândit şi înlăturat, cu tot ce ţine de el.
În toate acestea, găsim un izvor nesecat de învăţăminte, pentru viaţa de toate zilele. Trebuie să luăm bine seama la îndeletnicirea noastră, la împrejurările în care ne aflăm, la obiceiurile cu care ne-am deprins. Pentru toate acestea, e nevoie de o deosebită veghere. Orice semn ce dă de bănuit trebuie privegheat cu multă grijă, de teamă sa nu se schimbe mai târziu în „lepră care roade” sau care „face spuzeală”, prin care noi înşine şi mulţi alţii se vor întina. Ne putem afla într-o slujbă, stare, sau loc, de care ţin anumite lucruri rele, care pot fi înlăturate fără să părăsim în totul starea sau slujba aceea; dar ne putem afla de asemenea într-o stare unde este cu neputinţă sa trăieşti cu Dumnezeu. Dacă ochiul este curat, tot drumul va fi luminat. Dacă singura dorinţă a inimii este să ne bucurăm de starea de faţă a lui Dumnezeu, vom descoperi cu uşurinţă care sunt lucrurile ce încearcă să ne lipsească de acest har negrăit.
Să umblăm după o legătura tot mai strânsă cu Dumnezeu, şi să ne păzim cu grijă de orice fel de întinăciune, fie în fiinţa noastră, fie în obiceiurile sau în legăturile noastre.